Ellie White se bucură de o comunitate puternică de fani, având peste 450.000 de admiratori pe contul ei de Facebook. Artista şi-a cucerit publicul prin melodiile sale, mare parte de dragoste, astfel că nu e de mirare că multe compoziţii de-ale sale au devenit piese de rezistenţă la nunţi.
Aşa se face că de ceva vreme, Ellie primeşte zeci de mesaje pe Facebook în care este chemată la nunta admiratorilor ei. Şi nu doar pentru a susţine concerte, ci ca simplu invitat.
“Întotdeauna am zis că suntem cu toţii ca într-o mare familie, însă nu mă aşteptam să fiu chemată la nunţi ca invitat. Din păcate am un program de concerte foarte încărcat pentru a le putea îndeplini dorinţa. Am avut însă grijă să le trimit câte un cadou celor care m-au invitat. Fanii mei sunt ca parte a familiei mele!”, declară artista.
Ellie White trece, la începutul lui septembrie, în cea de-a şasea lună de sarcină. Cântăreaţa are săptămânal câte cinci-şase concerte şi spune că va urca pe scenă până în ultima luna de sarcină. În decembrie va aduce pe lume primul ei copil, iar de Revelion va relua seria concertelor.
Posteaza comentariu