Educa-ti copilul in spirit ECO

A fi ECO este mai mult decat un trend, este un stil de viata. Fiecare actiune a ta, pentru crearea unui mediu sanatos, este un exemplu pentru cei din jur si mai ales pentru copilul tau. In aceasta toamna, Eco-Rom Ambalaje te sfatuieste sa adaugi in orarul copilului tau un „curs eco”, pentru a-l ajuta sa deprinda un comportament prietenos cu mediul.

Invata-l sa colecteze selectiv deseurile!

Acum ca tocmai a inceput scoala, cu siguranta ati achizitionat numeroase produse noi: uniforma, rechizite, jucarii educative si multe altele. Invata-l, pas cu pas, ca ambalajele de la acestea trebuie puse separat pentru a putea fi reciclate, astfel:

Hartia si cartonul in containerul albastru: cutia de carton de la pantofii cei noi, pungile de hartie, cutia de carton de la jocuri sau bomboane, ambalajul de la ciocolata, ambalajele de la dulciuri, recipientele din carton de la lapte sau sucuri naturale

Plasticul si metalul in containerul galben: PET-urile de la bauturile racoritoare, pungile de plastic, caserolele de plastic in care ii depozitezi mancarea, dozele de suc, ambalajele din plastic ale rechizitelor

Sticla in containerul verde: sticlele, borcanele

Pont: Din reciclarea lor puteti realiza produse noi, precum tricouri, pixuri, spite de bicicleta, haine, pe care le poate chiar personaliza.


Invata-l importanta reciclarii si dezvolta-i creativitatea!

Explica-i ca deseurile de ambalaje nu sunt gunoi, ele sunt produse valoroase, care numai depuse separat de gunoiul menajer (deci necontaminate), vor putea fi transformate in alte produse.

Arata-i cum deseurile pot fi transformate in produse noi chiar la voi acasa: PET-ul poate deveni suport pentru pixuri si creioane (pictat sau ornamentat cu diverse materiale), sticla poate fi pictata cu orarul micutului tau, in timp ce cutia de la crema de fata poate fi transformata in suport pentru agrafele de scoala. Mai mult decat atat, indeamna-l sa foloseasca piese ale jucariilor vechi pentru a realiza altele noi, pe care apoi sa le doneze, astfel invatandu-l sa fie generos cu persoanele nevoiase.

Pont: confectionati impreuna o paturica, din suveniruri sau poze vechi! In acest fel, ii explici intr-un mod creativ ce inseamna reciclarea, aratandu-i ca amintirile pot fi pastrate si in alt mod decat in albumul foto.


Petrece mai mult timp cu copilul tau in aer liber

Gaseste-i cat mai multe jocuri creative in aer liber si explorati impreuna natura.
Profita de fiecare moment pentru a-i explica cat este de important sa avem grija de mediu, pentru o viata sanatoasa:
Lasa-l sa se joace in curte, indiferent daca se murdareste. Poti face exceptii si sa te implici si tu in jocurile lui, explicandu-i ce are de oferit natura
Construiti impreuna o casa in copac, unde sa-l incurajezi sa petreaca cat mai mult timp
Fiti exploratori si plecati in cautarea unor poteci secrete prin padure! Strangeti gunoiul lasat in locurile publice si explica-i cum functioneaza ciclul resurselor naturale si unde ajunge gunoiul pe care il aruncam
Arata-i secretele gradinaritului si lasa-i o bucatica de teren in care sa planteze ce isi doreste el. Vei fi surprinsa de imaginatia lui

Pont: Plantati un copac impreuna si explica-i cum contribuie acesta la improspatarea aerului.


Jucati cat mai multe jocuri ECO educative

Cand sunteti impreuna seara, in familie, provoaca-l la quizz-uri speciale de ecologie.

Exemplu de intrebari:

- Stiai ca sticla are nevoie de 1.000.000 de ani pentru a se descompune in bucaţele mici?
- Stiai ca descompunerea naturala a plasticului in mediul inconjurator necesita peste 500 de ani din cauza materialelor care il alcatuiesc?
- Stiai ca este nevoie de un copac de 15 ani pentru a produce 700 de pungi de hartie?

In plus, poti sa-i propui un joc nou, prin care trebuie sa identifice deseurile de ambalaje din locuinta ta si apoi sa le depoziteze corect, separat de gunoiul menajer, in containerele de colectare selectiva de culoare galben, verde si albastru.

Pont: Premiaza-l! Dar nu cu lucruri materiale, ci cu experiente frumoase, precum o vizita la Zoo sau o plimbare cu bicicleta prin parc.

    
Incurajeaza-l sa fie “Eroul ECO”

Explica-i ca mediul este cel mai bun prieten al omului si de aceea trebuie sa aiba grija de el si sa le explice si prietenilor acest lucru.

Indruma-l sa le arate si colegilor de la scoala cum se colecteaza selectiv si ce beneficii pot obtine daca vor adopta un stil de viata eco.

Pont: pentru a-l incuraja sa-si intre si mai mult in rol, confectioneaza-i o pelerina de super erou din accesorii mai vechi sau chiar poze de la actiunile voastre ECO.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod