Dubai ar putea avea primele taxiuri sub formă de dronă

Dubai își dorește să facă primii pași către un sistem îmbunătățit de transport. Acest oraș are în plan să lanseze drone care să poată transporta pasageri în această vară. Cu alte cuvinte, se urmărește transformarea acestui oraș într-unul pe care îl vedeam adesea în filmele science fiction.

Primele taxiuri sub formă de dronă ar putea apărea în Dubai

Această idee a fost propusă cu scopul de a ameliora problemele care provin din aglomerațiile în trafic. În timp ce Uber, Airbus și alte agenții plănuiesc să creeze vehicule de test care să transporte mărfuri la început, Agenția de Drumuri și Transport din Dubai a anunțat că va oferi și servicii pentru pasageri. Rutele zborurilor vor fi predeterminate și ar trebui să înceapă în iulie. Zborurile ar trebui să fie făcute cu ajutorul dronei Ehang 184, realizate special pentru a transporta pasageri în zbor.

Pare a fi un vis devenit realitate sau mai exact o direcție pe care scriitorii și producătorii de filme science fiction au văzut-o de mult, însă reprezentanții orașului Dubai au declarat că nu sunt doar vorbe goale declarațiile lor și că deja au început să testeze vehiculul.

Un pasager cu o greutate de maxim 99 de kilograme poate fi transportat cu ajutorul dronei Ehang 184 în timpul testelor. Drona poate călători pentru o distanță de 50 de kilometri atunci când este încărcată, la o viteză maximă de 100 km/h. Dronele vor fi monitorizate de la distanță de către specialiști și vor fi pilotate de la un centru de comandă.

Dubai a venit cu multe invenții în lumea transportului rapid și eficient pe calea aerului. Este posibil ca Hyperloop One să lanseze primul sistemul de transport activ de hyperloop din oraș, cu destinația Abu Dhabi, de exemplu, și are și nenumărate proiecte în care vehiculele sunt pe pilot automat.


Visurile nu mor niciodată, iar fantezia transportului futurist este din ce în ce mai actuală, Hyperloop fiind doar unul dintre conceptele care o ajută să prindă contur. Cu toate că nu este la fel de distractiv ca teleportarea sau ca un jetpack personal, Hyperloop-ul ar putea revoluționa tranzitul în masă, scurta timpul de călătorie pe uscat și reduce daunele aduse mediului înconjurător în timpul acestui proces. Conceptul Hyperloop a fost propus de Elon Musk, CEO al firmei SpaceX, ca reacție la sistemul feroviar de mare viteză din California, care este în curs de dezvoltare.

 

iulia-mirica
 

Comentarii (1)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • George pe 6 Iul 2017, 11:25
    jurnalisti analfabeti

    Poate 100 km/h ca 100 m pe ora inseamna ca mai bine merg pe jos si ajung mai repede.

    0
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod