Doar două luni mai
despart publicul bucureștean de cel mai mare eveniment de scurtmetraj din țară!
Cea de-a șasea ediție a Festivalului Internațional de Film NexT
va avea loc în București, în perioada 28 martie -1 aprilie. Anul
acesta, NexT își așteaptă publicul cu filme noi, îndrăznețe și originale la
Cinema Scala, și pentru prima dată, la Cinema Studio.
Seminariile NexT,
prezentate de JTI, nu lipsesc nici de această dată din programul NexT și promit
să aducă în Capitală profesioniști ai cinematografiei autohtone și
internaționale. La cea de-a șasea ediție, seminariile NexT sunt dedicate regiei,
sound-design-ului și în mod special distribuției de film și vor avea loc la
cafeneaua Cărturești Verona.
Ca în fiecare an, agenda
NexT cuprinde un program de competiție puternic și secțiunile tradiționale ale
festivalului: Semaine internationale de la critique (secțiune paralelă
a Festivalului de Film de la Cannes), Short Matters (scurtmetrajele
nominalizate la Oscarurile Europene), Festival Friends/Prietenii
Festivalului – prezentat de HBO, Și ei au fost NexT Generation și
nu în ultimul rând, Cristi & Otto (program dedicat filmelor
realizate de regizorul Cristian Nemescu și sound-designer-ul Andrei Toncu).
Publicul cel mai tânăr va fi așteptat la programul NexT Kids cu o serie
de surprize și filme selecționate special pentru el.
Prezentat în premieră
anul trecut, programul Oscars Night revine și anul acesta la NexT cu
scurtmetrajele nominalizate la Premiile Academiei Americane de Film. În plus,
NexT a pregătit spectatorilor două programe nou-nouțe care le vor provoca
imaginația cu siguranță și care vor fi anunțate în curând.
Clipul de
making-of al ediției NexT din 2011 poate fi vizionat accesând linkul: http://bit.ly/AtUSVd.
De
asemenea, NexT esta anul acesta co-organizatorul Întâlnirii anuale a
producătorilor ACE. Asociația ACE (Ateliers du Cinéma Européen) a fost creată ca
un program de training și centru de dezvoltare profesională foarte selectiv
pentru producătorii de film europeni independenți. Întâlnirea anuală a
producătorilor ACE, care va avea loc anul acesta la București, este cel mai
important eveniment pentru membrii ACE. Acesta s-a consacrat ca o ocazie
extraordinară de socializare și de creare de noi relații profesionale pentru
producătorii ACE în căutare de co-producători pentru proiectele lor
viitoare.
Abonamentele pentru proiecțiile din cadrul Festivalului
Internațional de Film NexT vor fi puse în vânzare de la începutul lunii
februarie prin rețeaua TicketFan.
Festivalul Internaţional de Film
NexT se desfăşoară și în 2012 sub Înaltul Patronaj al Alteţei Sale Regale
Principesa Margareta a României. Activităţile Societăţii Culturale NexT se
încadrează în “Viziunea pe 30 de ani pentru România” a Casei
Regale.
Festivalul Internațional de Film NexT beneficiază și în acest an de
sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, Ministerului Culturii și
Patrimoniului Național, și al Institutului Cultural Român.
© Copyright:
Două luni până la NexT IFF!
Doar două luni mai despart publicul bucureștean de cel mai mare eveniment de scurtmetraj din țară! Cea de-a șasea ediție a Festivalului Internațional de Film NexT va avea loc în București, în perioada 28 martie -1 aprilie. Anul acesta, NexT își așteaptă publicul cu filme noi, îndrăznețe și originale la Cinema Scala, și pentru prima dată, la Cinema Studio.
Posteaza comentariu