Vremea geroasă a bătut mai multe recorduri în zona centrală din SUA, unde fenomenul meteo numit "vortex polar" a determinat săptămâna trecută închiderea unor şcoli, companii şi birouri guvernamentale. Cel puţin 21 de persoane au murit în toată ţara din cauza frigului, iar sute de oameni au fost spitalizați.
La Chicago, poreclit de "Chiberia", temperaturile au ajuns până la -29 de grade Celsius, cu aproape 10 grade mai puţin faţă de recordul stabilit în 1985, relatează cotidianul britanic Daily Express.
În Rockford, Illinois, a fost stabilit recordul pentru vreme rece la -34 de grade Celsius, iar în Madison, Wisconsin a fost bătut recordul din 1985, cu o temperatură de -32 de grade Celsius.
Temperaturile au început să crească însă în zona centrală a ţării joi, iar furtunile de zăpadă s-au mutat înspre est, ducând condiţiile meteorologice arctice înspre Buffalo sau Brookyln, New York. În partea de vest a New York-ului, stratul de zăpadă a ajuns până la 51 de centimetri. Râul Hudson a înghețat parțial, iar cerul plumburiu a pus stăpânire pe Manhattan și pe zona rezidențială din New Jersey.
În Rusia, însă, oamenii sunt obișnuiți cu iarna grea. În Novosibirsk, membrii unui club de înot s-au dezbrăcat și au intrat în apa cu o temperatură mai mică de -35 de grade Celsius. La Moscova, oamenii s-au fotografiat în Piața Roșie în timp ce fulgii de zăpadă creau o atmosferă ca-n basme, iar activitățile sociale și economice au decurs normal, deși a nins abundent.
Foto: Hepta
Două lumi, aceeași iarnă: America dârdâie, rușii se distrează în pielea goală - FOTO
„Vortexul polar” este insuportabil în Statele Unite. În Rusia, în schimb, gerul e primit cu brațele deschise și chiar fără haine.
Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
Posteaza comentariu