Doru Trascau, invitat special la lansarea Grimus in Club Colectiv

Doru Trascau (AB4, The Mono Jacks) este primul invitat special ce va urca pe scena alaturi de Grimus, cu ocazia lansarii noului album.

Grimus lanseaza cel de-al treilea album din cariera printr-un concert in club Colectiv din  Bucuresti, pe 13 martie. Emergence, noul material al trupei clujene, vine dupa Egretta, album lansat la sfarsitul lui 2011, iar despre titlul ales, Vali Rauca, compozitorul formatiei, spune: “Emotiile, visele, presimtirile, nu pot fi explicate prin legaturi si afinitati chimice. Cautam un sens in detalii, dar sensul e mai mult decat suma cautarilor noastre, e deasupra valorilor statistice. Muzica e mai mult decat instrumente si voci, decibeli si unde sonore, e continua si eterna ca si timpul, iar primul ei acord a fost The Big Bang. Deci timpul poate fi in acest caz factorul de emergenta. La fel cum timpul este factor de emergenta si pentru o trupa”.

Emergence este produs de Music in Space, albumul fiind inregistrat si mixat de acelasi Adam Whittaker (producatorul englez cu care trupa a lucrat si la primele sale doua materiale, Panikon si Egretta) si masterizat de Tom Waltz.

De pe noul material, Grimus a lansat deja doua piese: Priveste-ma (singura piesa in limba romana de pe albumul Emergence) si High (melodie pentru care au filmat si un videoclip, avand-o in rolul principal pe Laura Cosoi).

Pentru a marca evenimentul de lansare a albumului, din club Colectiv, trupa a pregatit o surpriza pentru fanii sai, urmand sa prezinte si videoclipul celui de-al treilea single de pe noul album, The Hell I’m In.

Pentru evenimentul de pe 13 martie, clujenii vor avea si invitati speciali, asa ca promit o seara cu multa muzica buna, spectacolul deschizandu-se cu recitalul trupei The Noise.

Cativa oameni din peisajul media local au putut asculta albumul integral, inainte de lansarea sa fizica, fiecare alegandu-si cate o piesa despre care sa scrie cateva randuri, iar cuvintele lor despre acestea onoreaza trupa:

Bogdan Serban (Realizator Guerrilla Logout) despre piesa Weird Disco: “Atunci cand combini un intro sonor ce suna a soundtrack de Spaghetti Western - a la Ennio Morricone, cu elemente din albumul Pop al celor de la U2 si adaugi refrenele cantate in voce de cap ale celor de la Scissor Sisters, peste care torni din belsug ingrediente, locale, Grimus  -  rezultatul va fi neasteptat de placut urechilor, dar “weird” , Weird Disco...”

Tudor Giurgiu (Regizor) despre piesa The Hell I’m In: “E 1 jumate noaptea.

Incep peste 3 zile filmarile la un nou lung-metraj. Trebuie sa schimb ceva la scenariu. Sint megastresat. I’m in hell. Asta e clar. Sau “The Hell I’m In”. Vali Rauca ma roaga sa scriu citeva cuvinte despre piesa. Pai ce sa-i spun? Ca e despre mine? Asta stiu numai eu. Ca e buna? Da, in fapt, e foarte buna. Grimus nu m-a dezamagit nici de data asta si ramine trupa mea romaneasca nr. 1. Altfel, cum zic ei foarte bine, “I want to see the light”.

Laura Coroianu (Managing Partner Emagic) despre piesa Haze: “Imi place cat de suav suna vocea lui Bogdan pe “Haze”, ma duce cu gandul la Thom Yorke; imi place si crescendo-ul instrumental pe final si starea meditativa si visatoare pe care mi-o induce piesa. Sunt fan Grimus si as vrea sa-i vad in curand intr-un mare concert, numai al lor.”

Ultima perioada a fost una extrem de incarcata pentru Grimus, trupa reusind performanta de a canta la mai multe festivaluri importante din lume (Sziget (Ungaria), EXIT (Serbia), Rock for People (Cehia), Waves Vienna (Austria), Arezzo Wave (Italia), Eurosonic (Olanda), Saarang (India), dar sa si deschida concertele de la Bucuresti ale unor trupe precum Red Hot Chili Peppers, Placebo, Hurts sau Deep Purple.


Concertul Grimus din 13 martie, la club Colectiv, este organizat de METALHEAD si BestMusic Live Concerts.

Biletele sunt disponibile la pretul de 25 de lei in pre-sale si 35 de lei la intrarea in club si pot fi gasite pe www.iabilet.ro, www.eventim.rowww.myticket.ro si www.bilete.ro , dar si in Magazinele Diverta din toata tara, Magazinul  Muzica, Sala Palatului, Libraria Mihai Eminescu din Bucuresti, Magazinele Orange, Vodafone si Germanos, librariile Humanitas si Carturesti, magazinele InMedio si din oficiile Postei Romane.


Facebook Event: www.facebook.com/events/1374804492792534

(foto: Mixtopia)

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod