Pentru excentrica vedetă, acest show a fost unul extrem de dificil, întrucât a avut fobie de apa în urma unui accident din copilărie, cand a fost aruncată de părinţi în apă şi a fost la un pas de a se îneca.
Pentru "Splash", Wanda a intrat pentru prima dată într-o piscină după incidentul din urmă cu 29 de ani. "Există un obicei al părinţilor sau al antrenorilor de a te împinge în apă, crezând probabil că ești nevoit să ieși la suprafață și să îți învingi teama. În cazul meu a fost diferit. M-am speriat, am înghiţit apă şi credeam că nu era să nu mai ies niciodată la suprafață. Era să mor. De atunci nu am mai intrat în apă adâncă. Am fost şi la psiholog şi tot nu am reuşit să scap de această fobie", declară DJ Wanda.
DJ-iţa a reuşit însă să facă impresie frumoasă în show-ul de la Antena 1, acolo unde a fost susţinută de un public minunat şi de numeroşi colegi de breaslă. Cea care a ambiţionat-o cel mai tare pe DJ Wanda a fost Ozana Barabancea. "După ce am vazut cât de determinată să câştige concursul este Ozana Barabancea mi-am zis că nu trebuie să mă las mai prejos. Am dat tot ce am putut din mine, mi-am înfrânt frica şi am sărit de la trei metri. Ozana pentru mine este un exemplu de ambiţie şi determinare. Este o femeie plină de viaţă, care nu se dă în lături de la nimic", mărturisește DJ Wanda.
Posteaza comentariu