După ce a renunţat la dulciuri prin hiponoză şi şi-a tonifiat musculatura prin diverse programe de antrenament, DJ Wanda, acum în vârstă de 37 de ani, se laudă prin faptul că este posesoarea unor picioare perfecte, fără pic de celulită.
"La 37 de ani mă simt mai bine ca niciodată şi nu mi-a fost teamă să mă dezbrac şi să fiu filmată doar în costume de baie. Unii îmi spun că am un corp aproape perfect și că arăt mai bine decât multe domnişoare de 18 ani, însă lumea trebuie să ştie că totul se obţine prin sacrificii şi antrenament", declară DJ Wanda.
După ce a trecut cu brio proba costumului de baie, marea provocare pentru DJ Wanda a fost aceea de a intra în bazin, vedeta având fobie de apă.
"Eu nu am înotat până acum pentru că mi-a fost frică de apă. Am făcut multe lucruri grele şi ieşite din comun în viaţa mea, sunt o femeie curajoasă, însă acest show chiar mi-a testat limitele. A trebuit să învăt să înot, pentru ca apoi să sar de la trambulină. Nu pot să vă descriu ce a fost în sufletul meu, cât de mult m-am luptat ca să reuşesc să sar şi să nu mă fac de minune. A fost o competiţie cu mine însămi, pentru a-mi demonstra că nimic nu este imposibil", declară DJ Wanda.
Posteaza comentariu