DJ Wanda a primit propunerea de a mixa la Cupa Mondială de Judo feminin, însă înainte de eveniment a avut şansa de a învăţa câteva tehnici de luptă tocmai de la Alina Dumitru, Campioana Olimpică la Judo feminin.
La invitaţia lui Eduard Doandes, Preşedintele Federaţiei Române de Judo, DJ Wanda a petrecut cinci zile într-un cantonament la Cluj, acolo unde a luat parte la antrenamente cot la cot cu spotivele din echipa feminină de judo a ţării noastre. DJ Wanda a alergat prin pădure în cele mai grele condiţii şi a petrecut ore întregi antrenându-se pe tatami, salteaua de judo.
„Este cel mai frumos şi înălţător lucru să fii pus la pământ de o Campioană. Am petrecut cinci zile în cantonament, alături de echipa feminină de judo a României şi mărturisesc ca a fost o experienţă inedită. Am învăţat de la Alina câteva tehnici numai bune pentru autoapărare şi am fost impresionată de munca, ambiţia şi determinarea acestor sportive de a fi cele mai bune la judo. Sunt cu sufletul alături de echipa Romaniei la Cupa Mondială din acest weekend! Succes fetelor!”, declară DJ Wanda.
Cupa Mondială de Judo se va desfăşura pe 2 şi 3 iunie la Sala Polivalentă din Bucureşti, iar zeci de sportivi, 20 de ambasadori judo din întreaga lume şi mii de oameni vor tine piept ritmurilor DJ-iţei.
DJ Wanda ia lecţii de judo de la campioana Alina Dumitru
DJ Wanda a primit propunerea de a mixa la Cupa Mondială de Judo feminin, însă înainte de eveniment a avut şansa de a învăţa câteva tehnici de luptă tocmai de la Alina Dumitru, Campioana Olimpică la Judo feminin.