DJ Wanda ia lecţii de judo de la campioana Alina Dumitru

DJ Wanda a primit propunerea de a mixa la Cupa Mondială de Judo feminin, însă înainte de eveniment a avut şansa de a învăţa câteva tehnici de luptă tocmai de la Alina Dumitru, Campioana Olimpică la Judo feminin.
DJ Wanda a primit propunerea de a mixa la Cupa Mondială de Judo feminin, însă înainte de eveniment a avut şansa de a învăţa câteva tehnici de luptă tocmai de la Alina Dumitru, Campioana Olimpică la Judo feminin.

La invitaţia lui Eduard Doandes, Preşedintele Federaţiei Române de Judo, DJ Wanda a petrecut cinci zile într-un cantonament la Cluj, acolo unde a luat parte la antrenamente cot la cot cu spotivele din echipa feminină de judo a ţării noastre. DJ Wanda a alergat prin pădure în cele mai grele condiţii şi a petrecut ore întregi antrenându-se pe tatami, salteaua de judo.

„Este cel mai frumos şi înălţător lucru să fii pus la pământ de o Campioană.
Am petrecut cinci zile în cantonament, alături de echipa feminină de judo a României şi mărturisesc ca a fost o experienţă inedită. Am învăţat de la Alina câteva tehnici numai bune pentru autoapărare şi am fost impresionată de munca, ambiţia şi determinarea acestor sportive de a fi cele mai bune la judo. Sunt cu sufletul alături de echipa Romaniei la Cupa Mondială din acest weekend! Succes fetelor!”
, declară DJ Wanda.

Cupa Mondială de Judo se va desfăşura pe 2 şi 3 iunie la Sala Polivalentă din Bucureşti, iar zeci de sportivi, 20 de ambasadori judo din întreaga lume şi mii de oameni vor tine piept ritmurilor DJ-iţei.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod