Mai exact, Dj-ița, devenită artist tatuator în urma cursurilor urmate peste hotare, i-a aplicat un tatuaj semipermanent pe încheietura mâinii stângi, sub forma unei inimi atașată unei brățări de mărgăritar.
Dana Săvuică a ales de această dată un tatuaj semipermanent pentru a observa cât de mult îi place cu un astfel de accesoriu, urmând ca în viitorul apropiat să decidă să își aplice unul veritabil, permanent.
“Unii zic că tatuajul nu e de bonton. Dar eu zic că orice lucru în viață merită încercat. Dacă crezi că este bine pentru tine, nu te lăsa influențată de gura lumii. Așa că, profitând de aniversarea business-ului prietenei mele, DJ Wanda, organizată la cel mai cool club din București, am lăsat-o să-mi facă un tatuaj semipermanent. Se ia la primul spălat. Dacă îmi place, îmi fac unul permanent.
Este și acesta un trend. Să îți scrii sentimentele și viața pe corp. Cine zice că este greșit?”, a scris Dana Săvuică pe blogul ei.