DJ Wanda a fost educatoare pentru o zi, pentru cei peste 40 de copii aflați în grija Asociației AHAVA, care provin din familii foarte sărace și care nu ar fi avut astfel acces la educație.
DJ Wanda a ținut ore de muzică cu copiii, învățându-i pe aceștia să cânte câteva versuri din piesa ei nouă “One Big Love”. La ora de desen, pitciii s-au străduit să o impresioneze pe DJ Wanda creionând inimi, una mai colorată decât alta.
“La invitația prietenului meu Daniel Spring am petrecut o zi în mijlocul acestor copii și m-am încărcat cu energie și poftă de viață. Am întâlnit copii ce nu se pot bucura de sprijinul părinților sau nu pot avea acces la educatie din simplul motiv că nu au posibilități materiale! Am colorat, ne-am jucat și am râs cum nu am mai râs poate niciodată. Aici ei deja învață foarte multe și cu toate că sunt preșcolari știu să scrie și chiar să vorbească engleză”, declară DJ Wanda.
“La ora de desen au avut ca tema iubirea, iar tricoul meu cu inima albastră a fost sursa de inspirație. Micuții m-au impresionat prin modul lor inocent și jovial de a vedea iubirea”, mai spune DJ Wanda.
“Cred cu tărie că educația este piatra de temelie a unei societăți sănătoase și că toți copii trebuie încurajați să învețe și să descopere ceea ce le place. Astfel de organizații schimbă destine și chiar mi-aș dori să țin cursuri de muzică pentru acești copii. Îi transformam în staruri rock încă de mici”, mai spune Wanda.
DJ Wanda a fost educatoare pentru 40 de copii defavorizați
DJ Wanda a fost educatoare pentru o zi, pentru cei peste 40 de copii aflați în grija Asociației AHAVA, care provin din familii foarte sărace și care nu ar fi avut astfel acces la educație.
Posteaza comentariu