Cântăreaţa şi actorul de comedie au ajuns luni la cabinetul notarial, în jurul orei 12.00. Îmbrăcată casual, Lora (32 de ani) şi-a ascuns chipul sub o pereche de ochelari de soare, în timp ce Dan (36 de ani) mesteca gumă, scrie ziarul Click!.
Lora şi Dan Badea au ajuns separat la notar însă au ieşit ţinându-se de mâini. Vizibil afectat, Badea a încercat să pară amuzant în faţa jurnaliștilor, însă nu a putut articula mai nimic, relatează Libertatea. "Am pierdut un soţ însă am câştigat un prieten pe viaţă!", a spus Lora.
Cei doi au urcat într-o luxoasă limuzină pe care au părăsit-o însă după cinci minute, fiecare urcând în automobilul său, în încercarea de a scăpa de fotoreporteri.