Din 15 septembrie, la Digi24, începe un SEZON NOU DE EMISIUNI CU ÎNDEMN LA IMPLICARE, INVITAȚI DE MARCĂ, RUBRICI NOI ȘI ANCHETE JURNALISTICE PREMIUM

Toamna începe în forța la Digi24, cu un nou sezon de emisiuni. Sâmbătă, de la 09.30, “Jurnalul pentru copii” se întoarce într-o noua prezentare. Cel mai mic reporter de televiziune, Miruna, devine prezentator al Jurnalului și pleacă să descopere locuri noi în România. In vacanța de vară Miruna a colindat România in lung și în lat, a strabatut mai bine de 5000 de kilometri, de pe malurile Dunarii la peste 2000 metri altitudine, totul pentru a le arăta celor mici locuri de poveste, care merită vizitate, de la noi din țară.
De la Digi24 cei mici si cei mari vor afla care sunt cele mai cool, mai tari si mai noi locuri de distractie, atat pentru copii, cat si pentru parinti sau bunici. „Jurnalul pentru copii” continuă si seria interviurilor cu oameni mari, în prima ediție Delia Matache.
 
 
 

De la problemele celor mici trecem la problemele serioase ale celor mari. Digi24 difuzează, din 15 septembrie, în cadrul emisiunii „Din interior”, care începe noul sezon, duminică, de la ora 18.30, o serie de materiale jurnalistice dedicate Dunării. Timp de 2 luni reporterii emisiunii au urmat cursul fluviului, de la intrarea în ţară, la Baziaş, până în Deltă, acolo unde Dunarea îşi încheie călătoria şi se varsă în Marea Neagră. 1000 de kilometri din cei aproape 3000 cât acoperă Dunărea în Europa, sunt ai tarii noastre.
Reportajele realizate vorbesc despre “Dunărea, un fluviu acoperit de nepăsare.”
 
 
 

Singura emisiune de bune maniere din România, „Bonton”, se întoarce și ea, duminică, 16 septembrie, de la 17.30, îndemnându-și telespectatorii să se implice. Si asta deoarece românii se implică cu greu în problemele comunităţii, iar Bonton încearcă să le arate că fiecare gest prin care arătă că le pasă, face viaţa în comunitate mai frumoasă. Noul sezon al emisiunii mijlocește întâlnirea telespectatorilor cu un “Consilier de etichetă”,  o rubrică din care telespectatorii vor învăţa cum să iasă politicos din situaţii delicate.

Iar sâmbătă, de la 20.10, Iuliana Ciugulea continuă seria invitaților de marcă la  „Conversațiilor esențiale”, într-o atmosfera de gală.
Printre invitații primelor ediții se afla si George Motoi, o prezență rară pe micul ecran.
 
La “Digicult”, sîmbăta, de la 14.30, debutează, în premieră, un serial care vorbește despre copilăria scriitorilor. Cele mai importante nume ale literaturii si culturii române povestesc, in interviuri pline de emotie, nostalgie, dar si umor, despre puștii care erau odată. Horia-Roman Patapievici, Ana Blandiana, Dan C. Mihăilescu, Nora Iuga, Florin Iaru, Emil Brumaru, Gabriela Adamesteanu, Radu Paraschivescu si multi alti romancieri, poeti si critici literari de succes povestesc pataniile, boacanele, pedepsele, idilele si visele care le-au făcut copilăria de neuitat.

Una dintre cele mai de succes producții Digi24, emisiunea “2.0”, prezentată de Flavia Negoescu, se întoarce cu cele mai cool si proaspete informatii din domeniul IT.
Duminica, de la 13.30, Izabela Pănescu propune, la „Tinerețe fără bătrânețe”, o vizită la "Medicul de gardă”. În prima ediție a emisiunii din noul sezon Izabela îl are invitat pe Dorel Vișan, marele actor, care vorbește despre lupta lui cu o boală grea.

În fiecare sâmbătă, de la 18.30, Balazs Barabas continuă incursiunea în lumea diplomației la „Pașaport diplomatic”, singura emisiune de profil din peisajul media românesc.
 
 

Amatorii de film vor fi invitați, duminică, de la ora 16.20, într-o minunată lume a cinematografiei, o lume ce merită trăită „Ca-n filme”. Din 15 septembrie revin, într-un  sezon nou, „La Volan”, emisiunea auto prezentată de Ana Cristina Călin, și „Sănătatea în bucate”, emisiune de cooking prezentată de Marius Tudosiei.
 
 
 
Toate informațiile externe vor fi grupate duminica seara la “Jurnal extern”, iar telespectatorii sunt invitatí să răsfoiască „Catalogul imobiliar” de la Digi24 în fiecare duminică, de la 10.30. Din 15 septembrie, la debut de toamnă, clopoțelul sună  la Digi24 și anunță un nou sezon al emisiunilor din week-end.