"Trebuie să depunem eforturi pentru protejarea biodiversității", a declarat actorul în fața a 500 de invitați strânși pe un domeniu viticol din apropiere de Saint Tropez, destinația de vară favorită a numeroși oameni de afaceri și reprezentanți ai show-bizului internațional.
Leonardo DiCaprio a deschis licitația, punând la vânzare motocicleta sa Harley Davidson, semnată de Robert de Niro și Martin Scorsese. De asemenea, două roluri de figuranți într-unul din viitoarele sale filme au reușit să adune suma de 2,4 milioane de euro.
Interpretul de la U2, Bono, și-a scos la licitație o chitară pentru suma de 1 milion de dolari. O sculptură realizată de Damien Hirst a fost vândută miliardarului Len Blavatnik pentru mai mult de 6 milioane de dolari, iar un desen de Picasso a fost vândut unui magnat sud-african Patrice Motsepe pentru un milion de euro, relatează Agerpres.
Printre celebritățile prezente la eveniment s-au numărat Marion Cotillard, Selena Gomez, Cara Delevingne, Jared Leto, Petra Nemcova, Robin Thicke și Joan Collins. Intrarea la eveniment a costat între 7.500 și 130.000 de dolari.
Foto: AFP/Mediafax
DiCaprio a adunat 25 de milioane de dolari pentru mediu
Actorul american a adunat miercuri seară, în cadrul unei licitații desfășurate la Saint-Tropez, în sud-estul Franței, suma de 25 de milioane de dolari, bani care au intrat în contul fundației sale pentru protecția ultimelor zone sălbatice ale planetei, scrie AFP, citată de Agerpres.