DESIGN THE ILLY CAN - Andrei MACEȘANU, primul artist român implicat în proiectul illy Art Collection

Competiția pentru decorarea cutiei de cafea illy și-a desemnat câștigătorul. Astfel, amprenta unui artist român se va regăsi, începând cu luna mai 2015, pe 20.000 de cutii de colecție; încă un proiect ce pune România pe harta designului internațional de produs. Lucrarea câștigătoare, realizată de Andrei Măceșanu, a fost prezentată în cadrul unui vernisaj de artă contemporană desfășurat la PostModernism Museum. Această expoziție a reunit cele mai bune 20 de lucrări înscrise în competiție de către tinerii artiști din toată țara.
Întregul eveniment a fost un tribut adus artei contemporane românești ce se reinventează prin creativitatea tinerilor artiști. Având tema Express Yourself, competiția a provocat tinerii artiști talentați să trimită lucrările realizate în diferite medii - pictură, design digital, fotografie, sculptură - aspect reflectat și în selecția finală a lucrărilor: http://www.probrands.ro/lucrari-castigatoare.html. Lucrările vor fi în continuare expuse sub forma unor digigrafii unicat în spațiul PostModernism Museum, alături de alte două expoziții, până la data de 24 mai. Ulterior, expoziția DESIGN THE ILLY CAN va fi itinerantă în Iași, Timișoara și Brașov.  În luna octombrie, illycaffè, împreună cu reprezentantul local – PRO BRANDS Distribution, au demarat un proiect pilot, intitulat DESIGN THE ILLY CAN, menit să încurajeze creativitatea tinerilor artiști români.

Peste 150 de tineri artiști români au răspuns pozitiv provocării lansate și au trimis operele ce ar fi putut decora cutia, însă designul câștigător a fost cel imaginat de Andrei Măceșanu, student în anul I la secția de Design Grafic a UNArte, implicat, de asemenea, și în alte proiecte de design grafic și ilustrație.
Juriu a fost format din experți ai industriei vizuale: Carlo Bach, (Art Director illycaffè), Dinu Dumbrăvician (Director al Departamentului de Design UNArte) și Mihnea Ghilduș (fondator Dizainăr.ro).Lucrarea câștigătoare  are ca temă principală curiozitatea și conturează o rețea de conexiuni între mai multe siluete umane ce au un numitor comun: cafeaua de dimineață.

Pornind de la o schiță pe care o avea deja – un început abstract de lucrare ce avea ca punct de plecare un studiu realizat de Oskar Schlemmer despre ideea de conexiune,  Andrei multiplică siluetele ce dau impresia de tot unitar, unde contează însă și individualitatea fiecărui personaj, și recreează o înlănțuire de personaje tonice, energice și jucășe. Ritmul vizual impus lucrării este o consecință a background-ului muzical al autorului, întreaga lucrare fiind un echilibru între a nu fi prea sufocant, sau prea vag în expunerea idei creative. De asemenea, în definirea lucrarii ce avea să fie câștigătoare, Andrei folosește și un strop de roșu pentru a dinamiza lucrarea și a scoate în evidență cromatica în nuanțe tomnatice.
Personajele, ce se întrepătrund într-o construcție grafică complexă, au luat, într-o primă fază, forma unei schițe desenate de mână ce apoi a fost prelucrată digital. Expresivitatea și fluiditatea liniei desenate de mână, alături de cromatica adăugată ulterior, au fost modulate pentru a se potrivi cu scopul cutiei: obiect cu o utilizare clară de depozitare în condiții optime a cafelei, dar care devine și obiect de design și chiar de colecție.  

Iar pentru a face parte din colecția de cutii în ediție limitată - illy Art Collection - pe cutie va fi menționat numele artistului - Andrei MACEȘANU, dar și numele Universității partenere – Universitatea Națională de Arte București. Astfel, numele lui Andrei se va alătura numelor mari de artiști contemporani care au semnat și transformat cutia de cafea illy în pânză pentru operele lor - James Rosenquist, Michael Lin, Michelangelo PistolettoCittadellarte, Sebastião Salgado, Tobias Rehberger, Kiki Smith, Liu Wei și Robert Wilson – Watermill Center.


Colaborările illycaffè în domeniul artei au luat, de-a lungul anilor, diverse forme: prin contribuții importante la crearea și expunerea artei contemporane, prin susținerea tinerilor artiști, cât și a celor consacrați - Marina Abramovic, Michelangelo Pistoletto, Jannis Kounellis, Daniel Buren, fotograful Sebastiao Salgado și James Rosenquist - sau chiar prin implicarea în literatură ca illystories și colaborarea de peste un deceniu cu Festivaletteratura Mantua.

Prezența constantă la evenimentele din zona artei, cum ar fi Bienala de la Veneția, Armory Show (New York), Frieze (London), ARCO Madrid, sau dezvoltarea proiectelor artistice, ca illy Sustain Art, sunt dovezi ale implicării illycaffe în toate aspectele manifestării artistice. Dar implicarea illy în artă nu se oprește doar la metodele obiȘnuite de expunere, brandul creând și spații proprii, cum ar fi Galleria illy – un spațiu temporar, care se redeschide în diferite colțuri ale lumii ca o sinteză a universului illy și a pasiunii pentru excelență.
Anul acesta, illycaffe va fi partener oficial al Expo Milano, fiind responsabil de cel mai mare pavilion al expoziției, zona de cafea. Acest lucru vine ca recunoaștere globală a autorității illycaffe în domeniul cafelei și a statutului de cel mai bun producător italian de espresso.

Mai multe detalii despre acest proiect puteți afla aici: www.probrands.ro/designtheillycan
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod