Biletele au preţuri stabilite în funcţie de distanţa faţă de scenă. Astfel, cele fără loc pe scaun, în categoria Gazon A şi B, costă 245 de lei, respectiv 135 de lei, în timp ce locurile pe scaune vor costa 145 de lei, 170 de lei, 200 de lei, 240 de lei, 275 de lei, 320 de lei şi 435 de lei.
Înaintea turneului din America de Nord, Dave Gahan, Martin Gore şi Andy Fletcher vor susţine 34 de show-uri în 25 de ţări din Europa, în faţa a peste 1,5 milioane de fani.
Turneul european va debuta pe 7 mai, cu un show în aer liber, în parcul Hayarkon din Tel Aviv.
Concertul de la Bucureşti va avea loc pe 15 mai 2013 şi se va desfăşura pe Arena Naţională, unde a avut loc anul acesta şi concertul formaţiei Red Hot Chili Peppers. Biletele vor fi puse luni în vânzare online, pe www.MyTicket.ro, ulterior fiind disponibile şi în magazinele de specialitate.
Acestea vor fi primele show-uri live ale trupei Depeche Mode după succesul înregistrat de Tour of the Universe, turneul susţinut în 2009 şi 2010, care a inclus 142 de concerte şi vânzări record de peste 2,5 milioane de bilete.
Aceasta este pentru a doua oară când Depeche Mode concertează la Bucureşti, după show-ul susţinut în vara anului 2006.
Anunţul despre turneul din 2013 a fost făcut de membrii trupei într-o conferinţă de presă care a avut loc marţi, la Paris, difuzată live pe site-ul oficial al grupului Depeche Mode, informează Mediafax.
În mai, anul acesta, Dave Gahan, solistul formaţiei, a anunţat că Depeche Mode va lansa un nou album de studio şi va susţine un turneu mondial de promovare a acestui material discografic, în 2013.
Foto: AFP / Mediafax