De ce nu este bine să faci semnul păcii în fotografii

De ce nu este bine să faci semnul păcii în fotografii

Dacă unul dintre gesturile tale favorite în fotografii este acela de a face semnul păcii, ar trebui să renunți la el. Se pare că acest obicei îți poate pune datele personale în pericol și te poate transforma într-o țintă pentru hackeri.
Potrivit unui studiu realizat de o echipă de cercetători de la Institutul Național de Informatică din Japonia, hoții cibernetici îți pot fura amprentele dintr-o astfel de fotografie. Amprentele pot fi folosite apoi pentru a accesa date protejate biometric, așa cum sunt cele stocate pe telefoane cu sistem Touch ID. De asemenea, ampretentele pot fi folosite și pentru alte infracțiuni. 

Sunt în pericol în special persoanele care postează pe rețelele de socializare numeroase fotografii realizate de aproape și în care își expun amprentele, așa cum se întâmplă atunci când este făcut un semn al păcii, cu arătătorul și degetul mijlociu ridicate.
Plasând telefonul la o distanță de aproximativ trei metri de persoana fotografiată, oamenii de știință au reușit să-i recreeze fidel amprentele.

Cercetătorul Isao Echizen a declarat pentru o publicație Japoneză, citată de mashable.com, că semnul păcii poate fi astfel exploatat fără prea mult efort. "Prin simplul gest de a face semnul păcii în fața aparatului de fotografiat, amprentele devin disponibile pe scară largă".

Dar aceasta nu este o veste nouă. În 2014, un grup de hackeri din Germania, cunoscut ca CCC (Chaos Computer Club), și-a demonstrat printr-un demo capacitatea de a clona amprente, susținând că au recreat fidel amprentele ministrului german al apărării Ursula von der Leyen.

Deși este posibil din punct de vedere tehnic, nu este o procedură chiar atât de simplă.
Hoții de informații au nevoie de multe instrumente pentru a recrea amprentele, dar este de preferat să nu riști. Un semn al păcii întors, cu amprentele îndreptate către tine, este o variantă mult mai sigură, dacă ești un împătimit al acestui gest.

Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
9 August 2017
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod