“Celebrează femeia sănătoasă!” este o campanie de informare şi educaţie lansată de Medicina TV, emisiunea medicală a postului TVH 2.0. Pe 9 martie, opt personalități din domeniul medical vor vorbi despre ce înseamnă sănătatea unei femei: prevenţia şi conduita de zi cu zi, indiferent de vârstă, ocupaţie sau studii. Acces la un dialog cu profesionişti, şansa la o viaţă frumoasă şi sănătoasă, tombole cu premii și o după-amiază cu bună-dispoziție sunt promisiuni pe care Medicina TV le va transforma în realitate pe 9 martie.
“Femeia uită de ea, uită de faptul că frumuseţea, starea de bine şi de mulţumire, puterea de muncă vin dintr-o sănătate reală a corpului, a minţii, a spiritului. Dar FEMEIA este inima acestei lumi. Şi dacă inima are viaţă în ea, atunci, cu siguranţă, lumea va fi mult mai frumoasă… Dragă femeie, te îndemn să îţi pese de sănătatea ta. Nu uita că tu eşti cea care dă viaţă. Aşa că preţuieşte-te, iubeşte-te, pentru ca pruncul tău să se nască sănătos!”, spune Teodora Drăgoi Pop.
De 9 martie, Celebrează Femeia Sănătoasă!
Vedeta emisiunii Medicina TV, Teodora Drăgoi Pop, te invită la o altfel de sărbătoare adresată exclusiv femeii. Pe 9 martie, începând cu ora 12.00, la sediul Televiziunii TVH 2.0 din Şos. Berceni, nr. 24, o întâlnire dedicată sănătaţii, patru ore de educație medicală, seminarii oferite de reputați profesionişti din domeniu. Intrarea este liberă, iar participantele sunt așteptate cu tombole cu premii și multe alte suprize.