Dana Savuica - consilier pentru mame singure

Facebook Twitter Comenteaza
Dana Savuica - consilier pentru mame singure

Prezentatoarea TV Dana Savuica va gazdui incepand de duminica, 27 iulie 2008, de la ora 19:30, emisiunea "Mame singure" la Kanal D.

Dana a acceptat provocarea de a fi prezentatoarea show-ului "Mame singure", deoarece crede ca ideea emisiunii este una care atinge un punct sensibil al societatii din Romania. Subiectul emisiunii trateaza drama femeilor care traiesc povesti frumoase de dragoste, care intr-un tarziu se schimba in dezamagiri si esec. Prin experienta sa de viata, Dana va incerca sa le ajute pe cele patru mame inscrise la emisiune sa-si gaseasca un partener de viata si, totodata, un tata pentru copiii lor.

"Sunt incantata in ceea ce priveste colaborarea mea pe acest proiect cu Kanal D, un post de televiziune tanar si cu multe perspective.
Imi place tema emisiunii 'Mame singure' deoarece eu insami am o familie si, cu toate ca sunt independenta, ma simt in acelasi timp protejata de dragostea si sustinerea sotului meu. Cred ca le pot oferi un sprijin de nadejde celor patru femei care se lupta acum sa isi implineasca vietile, cautand barbatul perfect care ar putea fi partenerul lor spiritual si un tata minunat pentru copiii lor" declara gazda emisiunii, Dana Savuica.

"Mame singure" este o emisiune cu si despre mame indraznete ce pornesc in cautarea unui partener de viata, care sa aiba calitatile unui tata exemplar.
Pe de alta parte, mai multi barbati lupta pentru cate o mama, fiecare aspirand sa cucereasca inima acesteia, demonstrandu-i ca impartasesc aceleasi idei si ca stie sa fie sarmant si cuceritor. Rand pe rand, mamele ii vor elimina pe cei care nu ating standardele impuse sau care nu au demonstrat ca-si doresc cu adevarat sa fie alaturi de ele. Cei patru barbati care vor reusi sa intre in gratiile mamelor si ale copiilor lor vor primi cel mai frumos cadou posibil: o familie.

Psihologul Mirela Zivari va fi invitat permanent in emisiune si va incerca sa le sfatuiasca si sa le consilieze pe cele patru mame, pentru ca acestea sa ia cele mai bune decizii.
In plus, Mirela Zivari le va ajuta pe cele patru femei sa isi pregateasca psihic copiii pentru acceptarea unui alt barbat, in afara tatalui lor natural. Psihologul spune ca mamele sunt femei care nu au invatat sa se iubesca si sa pretinda iubirea si ca asteptarile ei de la acest show sunt unele realiste: "as vrea ca aceste femei sa invete sa se iubeasca, sa simta dragostea, sa traduca semnele in trairi, sa fie deschise schimbarii. Cred in miracole, intr-o minune de 8 saptamani, cred in puterea lor".

Ai nevoie de un sfat?

Intreaba pe

Afla ultimele noutati

Aboneaza-te la newsletter »
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod