"Timpul trece fantastic de repede! Fiind vorba de primul 1 iunie din viaţă lui, a primit multe cadouri drăguţe din partea familiei. Noi i-am luat câteva hăinuţe noi pentru că, să vezi şi să nu crezi, cele în care înota când l-am adus acasă de la maternitate acum îi sunt mici! Creşte minunea asta mică de la o zi la altă. Iar eu o iubesc peste măsură", a scris ea pe blog.
Dana a reuşit să-şi revină fără niciun efort după ce a născut, deşi nu s-a abţinut de la mâncare. Secretul ei este metabolismul bun, care a ajutat organismul să ardă repede surplusul de kilograme.
"Nu am făcut eforturi să slăbesc. Am avut o sarcină uşoară, nu m-am îngrăşat foarte mult şi mi-a fost uşor să revin la greutatea pe care o aveam înainte, aproximativ 48 de kilograme. Nu am ţinut dietă, mănânc mult, dar nu mă îngraş. Am tot anunţat şi pe reţelele de socializare ca femeile să nu se înfometeze mai ales în timpul sarcinii", a spus ea pentru ziarulring.ro.
Vedeta a precizat că ea nu se consideră un model, întrucât fiecare persoană are un metabolism diferit: "Să nu mă ia ca reper, nu sunt un exemplu în privinţa asta. Este important ca pe perioada sarcinii să ai un regim sănătos, să nu pui viaţa niciunuia dintre voi doi în pericol. E superb să fii mămică, a venit la momentul cel mai potrivit."
Dana Rogoz, siluetă perfectă: Cum a slăbit fără efort
Vedeta a născut în urmă cu trei luni o minune de băieţel, pe Vlad Luca, care a sărbătorit, în weekend, primul lui 1 iunie.
Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
3 Iunie 2014