Dana a mers deja la spital pentru a discuta cu doctorii care o vor ajuta să nască şi care au liniştit-o, spunându-i cum va decurge totul, scrie ziarul Click!.
"Totuşi nu-mi vine să cred că sunt în luna a 9-a de sarcină. E luna la care te gândeşti cel mai mult de când afli că eşti însărcinată. Parcă mai ieri mă bufnea plânsul când scriam titlul postului <<Sunt însărcinată>>. Emoţiile au crescut în mod evident. Mai am vreo 2 săptămâni jumate (sper, dacă nu se grăbeşte) până când îl voi cunoaşte pe bebe mic, pe Perfectu' nostru. Pe ultima sută de metri simt mai tare efectul instinctului de pregătire a cuibului şi mă agit prin casă că o căţeluşă care îşi pregăteşte locul în care va aduce pe lume puii. Sună ciudat, dar cam aşa e. Simt nevoia să fac dintr-odată ordine prin sertarele mele de bijuterii, să rearanjez hăinuţele de nou-născut, să şterg praful prin casă, cu alte cuvinte să le am pe toate în ordine pentru următoarele... 6 luni? Dar nu va faceţi griji, reuşesc să-mi domolesc acest impuls, dând dovadă de precauţie. De altfel, mare parte din timp mi-o petrec acasă, în pătuţ, întinsă pe partea stângă", a scris Dana pe blogul ei.
Vedeta a adăugat că a mers la controlul de 36 de săptămâni.