Solistul trupei Holograf, a fost operat de hernie inghinală, marţi, la Spitalul "Sfântul Ioan" din Capitală, a declarat pentru Mediafax managerul unităţii sanitare, Alexandru Ciocâlteu, precizând că acesta ar putea fi externat miercuri.
"Dan Bittman a fost operat marţi dimineaţă, de doctorul Munteanu. Este o operaţie de hernie care a fost realizată laparoscopic, în aceste condiţii pacientul având şanse să părăsească unitatea sanitară chiar şi mâine", a spus profesorul Alexandru Ciocâlteu.
În 3 octombrie 2012, Dan Bittman a fost operat la gât, într-o clinică din Viena.
Edi Petroşel, toboşarul formaţiei Holograf, declara atunci că Dan Bittman a fost operat la gât pentru a nu fi în pericol de accident vascular, întrucât i se obturase un canal.
Dan Bittman a revenit pe scenă în 7 martie, după o perioadă în care a căutat remedii să scape de răguşeala cu care a rămas în urma operaţiei la gât.
Într-un interviu acordat ProTV Magazin, Bittman spunea că vocea sa este refăcută în proporţie de 95%.
Artistul spunea că s-a refăcut cu un tratament de 16 lei. "Vocea mea este refăcută în proporţie de 95%. Cât despre tratament, câteodată 16 lei fac cât 1.600 de lei sau mai mult. Nu contează costul, ci efectul. Oricum, am înţeles că acum este foarte la modă, toţi vor să se trateze cu el, aproape că nu se mai găseşte în farmacii. Îi sfătuiesc însă pe cei cu astfel de probleme să consulte un specialist. Cu ajutorul acestui medicament se face, în prima fază, o diagnosticare a cauzelor şi, dacă funcţionează, schimbarea în bine intervine în câteva ore, ceea ce s-a întâmplat şi în cazul meu", a mai spus Bittman.
El preciza că merge în continuare la controale medicale, dar nu are niciun fel de restricţii.
Foto: Mediafax