Cântărețul îi acuză de malpraxis pe medicii de la spitalul din Viena, după ce, la două luni de la operaţie, nu şi-a recăpătat încă vocea.
Pierderile sunt foarte mari, iar Bittman spune că se gândeşte să-i dea în judecată pe medici, informează realitatea.net. "Da, cred că e malpraxis", a spus solistul.
Cântăreţul recunoaşte pentru prima dată că este supărat pe medicii de la Viena care l-au operat de stenoză carotidiană, în octombrie.
"E un medic de origine chineză care-mi face acupunctură. Când m-am dus la el a zis "Ţinţi luni, ţinţi luni", a declarat Bittman.
Cântărețul şi-ar putea recupera vocea abia în luna martie. Holograf şi-a anulat însă toate concertele până în vara anului viitor, iar pierderile calculate s-ar ridica până acum la 200.000 de euro, plus alte câteva zeci de mii pierdute din octombrie şi până acum, relatează site-ul realitatea.net.
Foto: Mediafax