Un cutremur cu magnitudinea de 8,7 a fost înregistrat miercuri în largul coastei occidentale a insulei indoneziene Sumatra, fiind emisă o alertă de tsunami în Oceanul Indian, au anunţat agenţiile de geofizică indoneziană şi americană.
Seismul s-a produs la ora 8.38 GMT (11.38, ora României), la o adâncime de 33 de kilometri şi la circa 430 de kilometri sud-vest de Banda Aceh, capitala provinciei Aceh din insula Sumatra, a precizat Institutul american de Geofizică (USGS), citat de agenția Mediafax.
Iniţial, Institutul american de Geofizică (USGS) a anunţat că magnitudinea seismului a fost de 8,9 grade. O alertă de tsunami a fost emisă pentru întregul Ocean Indian, a precizat USGS.
O replică având magnitudinea de 6,5 s-a produs miercuri în Oceanul Indian, după cutremurul cu magnitudinea de 8,7 înregistrat cu puţin timp înainte, relatează site-ul abc.net.au, citat de Mediafax.
Oficialii thailandezi au emis ordine de evacuare în staţiunile turistice Phuket şi Phangnga, precum şi în provinciile de coastă.
Conform AFP, India, Thailanda şi Sri Lanka au lansat alerte de tsunami. Centrul american pentru tsunami din Pacific a emis o alertă pentru întregul Ocean Indian. "Seismele cu o asemenea magnitudine au potenţialul de a genera un tsunami distructiv de amploare, care poate afecta zonele de litoral din întregul bazin al Oceanului Indian", a avertizat Centrul într-un comunicat.Avertizarea de tsunami precizează că India a lansat o alertă de tsunami privind insulele Andaman şi Nicobar, situate în Oceanul Indian. Centrul naţional indian de informaţii oceanice a emis o alertă cod roşu privind cele două insule. Coastele din Andhra Pradesh şi Tamil Nadu, din sudul şi sud-estul ţării, au fost plasate sub supraveghere maximă.
Autorităţile thailandeze au emis de asemenea o alertă de tsunami şi au cerut locuitorilor de pe litoralul Mării Andaman să evacueze zona.
"Oamenii care locuiesc pe coasta Andaman trebuie să se deplaseze în zone înalte şi să rămână cât de departe posibil de mare", a precizat centrul naţional de gestionare a catastrofelor.La rândul lor, autorităţile din Sri Lanka au emis o alertă de tsunami pentru întregul teritoriu, în urma seismului puternic înregistrat în largul Indoneziei, sfătuindu-i pe locuitorii de pe litoral să se refugieze în locuri sigure.
Centrul de avertizare pentru tsunami din Pacific a anunţat că deocamdată nu se ştie dacă s-a produs un tsunami în urma cutremurului înregistrat miercuri în largul insulei indoneziene Sumatra, dar a sfătuit autorităţile "să ia măsurile adecvate", relatează BBC News Online.
Avertizarea de tsunami precizează că seismele cu o asemenea magnitudine "au potenţialul de a genera un tsunami distructiv de amploare, care poate afecta zonele de litoral din întregul bazin al Oceanului Indian".
Potrivit Sky News, locuitorii de pe coasta de est a Indiei au fost informaţi că trebuie să se îndepărteze de litoral, după ce seismul a fost resimţit în oraşele Calcutta, Chennai şi Bangalore.
Conform Pacific Tsunami Warning Center, 28 de ţări sunt în alertă din cauza posibilităţii producerii unui tsunami: Indonesia, India, Sri Lanka, Australia, Myanmar, Thailanda, Insulele Maldive, Marea Britanie, Malaezia, Mauritius, Reunion, Seychelles, Pakistan, Somalia, Oman, Madagascar, Iran, Emiratele Arabe Unite, Yemen, Insulele Comore, Bangladesh, Tanzania, Mozambic, Kenya, Insulele Crozet, Insulele Kerguelen, Africa de Sud, Singapore.
Această regiune este afectată în mod frecvent de cutremure.
În decembrie 2004, un cutremur puternic urmat de un tsunami în Oceanul Indian a provocat moartea a 170.000 de persoane în provincia Aceh.