El era în culmea gloriei. Bjorn Borg tocmai câştigase a cincea oară consecutiv turneul de la Wimbledon, după ce cu o luna în urmă, tot pentru a cincea oară “rezolvase “şi Roland Garros-ul. De ani buni era cel mai galonat tenisman al lumii şi unul dintre cei mai mari sportivi ai planetei.
Mariana Simionescu, o bună jucătoare de tennis, cu un singur turneu WTA câştigat, cel de la Tokyo.
El, suedezul rigid, mut, calculat…..prea , ea, românca exuberantă, focoasă şi …eficientă !
Cei doi se cunoşteau de ceva vreme, se iubeau şi pe 24 iulie 1980, la câteva zile după Wimbledon, s-au căsătorit. Nimic extraordinar în asta, dar ţinând cont că acest eveniment avea loc la Bucureşti, de cealaltă parte a Cortinei de Fier, a reprezentat pentru Occident un subiect cu adevărat tare, în timp ce pentru români nu a reprezentat nimic, având în vedere că, nefiind mediatizat, nimeni n-a aflat mare lucru! Doar prietenii apropiaţi, rudele, naşii….care naşi erau Manana şi Radu Numweiller, ea prietenă şi colegă la tenis cu Mariana, el fotbalist la Dinamo Bucureşti.
Cum în acele vremuri era de neînchipuit să ai contacte cu cetăţeni străini, dar să te mai şi căsătoreşti, totuşi, datorită influenţei pe care “naşul” o avea pe lângă autorităţi, acest eveniment monden s-a desfăşurat după toate obiceiurile româneşti, începând cu momentul oficial al cununiei civile la Primăria Sectorului 1 (foto 1) şi continuînd cu slujba religioasă la Mănăstirea Căldăruşani şi masă festivă la o vila de protocol a Securităţii de la Snagov, unde tinerii miri au sosit într-un car tras de boi, o extravaganţăla acea vreme.
Bineînţeles că mass-media internaţională a fost prezentă şi chiar dacă foarte mulţi jurnalişti n-au avut acces, n-aveau acreditare la momentele cele mai încinse, totuşi au avut ocazia să relateze pe larg despre evenimentul monden din raiul comunist ! Şi încă nu văzuseră nimic !
Important a fost că cei doi tineri erau fericiţi, frumoşi şi faimoşi! Fericirea a durat trei ani pentru că Bjorn a pasat-o în cross pe Mariana pentru că aşa e în tenis! Fiecare şi-a găsit alt drum, el, alte vedete, cântăreaţa Loredana Berte, manechinul Jannike Bjoerling, Bianca Jagger, iar Mariana a aterizat în braţele unui pilot de raliu.
Mai cuminte…În acelaşi timp, cum a terminat relaţia cu Mariana, Borg termină şi cu tenisul! La 23 ianuarie 1983, el îşi anunţă retragerea din activitatea competiţională. La numai 26 de ani ! Ceva de neconceput în zilele noastre.
Oricum, trebuie să fim de accord că cele mai importante performanţe ale lui Mr. Ice-Borg şi ce performanţe, au fost în perioada când Mariana Simionescu i-a stat alături. Alături şi tot la Bucureşti au fost şi cu trei ani mai devreme, în anul 1977, când cei doi au fost vedetele unui alt eveniment monden, care evident că n-a fost în niciun fel mediatizat. Era vorba de un botez, la care cei doi, au fost naşi, naşii copilului familiei Nunweiller, ce urmau să fie la rândul lor, în 1980, naşii de cununie ai ”dublului” româno-suedez!
Şansa a făcut ca autorul articolului să fie invitat la ceremonia religioasă de la Catedrala Sfântul Iosif şi să-i fotografieze pe cei doi în calitatea lor de naşi alături fiind şi celebrul antrenor al suedezului, Lennart Bergelin, dar şi faimosul balerin-coregraf al Operei Române, regretatul Victor Vlase.
Poză rară, Bjorn Borg naş la 21 de ani! (foto 2)Ambele evenimente au ţinut cont de programul încărcat al suedezului şi ambele veneau după finale memorabile la Wimbledon, câştigate de Borg în 1977 în faţă lui Jimmy Connors şi în 1980 în faţă lui John Mc Enroe. Mariana îşi impunea în orice ocazie punctul de vedere, îi organiza şi vacanţele. Avea într-adevăr personalitate şi... câţiva ani în plus. Ştia ce vrea! Şi totul discret. O discreţie impusă şi de rigorile absurde ale vremurilor. Imaginaţi-va cum ar fi azi tratată de media, la Bucureşti, nunta lui Rafael Nadal cu o prea frumoasă româncă! Evenimentul secolului!
Poză 3 – extras dintr-un articol din presă internaţională în care este anunţată nunta de la Bucureşti şi-n care se spune, printer altele, că Borg a cumpărat pentru el şi mireasa lui insula Kattilo din largul coastelor suedeze, loc unde ei îşi vor petrece luna de miere după o trecere prin Marbella.
În imagine se văd şi părinţii celor doi miri.