Cristina Grama a adus de la Paris noile tendinţe în hair design pentru anul 2011

Cristina Grama, câştigătoarea titlului de Personalitatea anului 2010 în coafură decernat la Paris de Intercoiffure Mondial, a prezentat sâmbătă, în cadrul unui nou eveniment inedit al atelierului de creaţie FASON, noile tendinţe în hair design pentru anul 2011.
Cristina Grama, câştigătoarea titlului de Personalitatea anului 2010 în coafură decernat la Paris de Intercoiffure Mondial, a prezentat sâmbătă, în cadrul unui nou eveniment inedit al atelierului de creaţie FASON, noile tendinţe în hair design pentru anul 2011.
 
Cuvintele cheie pentru anul 2011 sunt: iubire, armonie, echilibru şi feminitate. Anul ce urmează va fi dominat de patru trend-uri importante: PASHONISTA, GLAMAZON, LUMINA şi POLARIS", a explicat Cristina.
 
PASHONISTA, fuziune între cuvintele pasional şi fashion, este trendul ce recreaza stilul feminin, o poveste dominată de culoarea roşu, în toate nuanţele sale. Forma părului este fluidă, lungimea fiind medie şi lungă, iar valurile de culori roşu-violet pot fi combinate cu arămiu şi frez. Vestimentaţia urmăreşte linia corpului, rafinamentul şi stilul fiind puse în valoare de accentele de bej nude.
 
GLAMAZON reprezintă călătoria amazoanei în mediul urban. Cuvintele de bază sunt frumuseţea naturală, iar culoarea predominantă a părului este cea inspirată de pământ. Pe părul lung şi mediu, strat după strat, se întrepătrund irizaţii de maro, reci şi calde, înnobilate de accente de inspiraţie high-tech, foarte moderne. Totul este finalizat de un styling cu texturi neobişnuite, împletituri şi volume neaşteptate, şuviţe libere şi rebele, dar şi zone plate şi ferme. Elementele de inspiraţie tribală se îmbină cu elemente futuriste, rezultând astfel combinaţii spectaculoase. Vestimentaţia merge pe tricotaje, piele, blană, franjuri, ciucuri şi aplicaţii metalice.
 
În cazul trendului LUMINA, cuvântul cheie este „metal”. Culorile metalice, argintiul şi auriul se reflectă pe păr în nuanţe de roze, bej şi gri. Vorbim despre pasteluri în combinaţii creative, forme futuriste, pe păr scurt şi mediu, dar care păstrează o formă plină, ovală în partea din faţă şi foarte fluidă în partea din spate. Vestimentaţia este dominată şi ea de culori metalice, argintiu şi auriu, iar, ca noutate, şoldurile sunt mai pronunţate decât umerii, forma fiind asemănată cu litera X.
 
POLARIS este un trend cu mesaj, ce trage un semnal de alarmă asupra schimbărilor de temperatură şi echilibru. Culorile sunt monocrome, formele sunt simetrice, iar combinaţia de cuvinte cheie este new-kraft, noua artă a meşteşugului. Culoarea este construită pe formă, pornind de la o bază închisă, un negru compus, şi trecând apoi, prin intermediul unui degrade gri, către o zona de alb. În ceea ce priveşte vestimentaţia, predomina negrul, cu diferite texturi: dantelă, catifea, mătase. Deşi pare un trend dur, liniile urmează formă corpului şi scot în evidenţa feminitatea într-un mod sofisticat, elegant şi subtil.