CPE - Centrul Parteneriat pentru Egalitate lansează „Speranţe, la vânzare”, o cercetare calitativă privind traficul de persoane în vederea exploatării sexuale în România şi Italia, în perioada 2007-2011. Analiza face parte din proiectul ”AnimaNova - Integrare pe piaţa muncii pentru persoanele traficate”, proiect finanţat din Fondul Social European, prin POSDRU şi implementat de către CPE în parteneriat cu 5 organizaţii din Italia si cu Federaţia Filantropia.
Scopul raportului este acela de a dobândi o mai bună înțelegere a dinamicii și a caracteristicilor fenomenului de trafic de persoane în România, în general, și a traficului în vederea exploatării sexuale, în special, în perioada post-aderare la Uniunea Europeană.
Conform Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane, rezultatele Analizei privind situaţia victimelor identificate în primul semestru din 2011 arată că: fenomenul este în creştere, numărul victimelor identificate fiind cu 29% mai mare faţă de cel al victimelor identificate în 2010, raportat la aceeaşi perioadă; jumatate dintre victimele exploatate sexual au fost minore; victimele cu vârsta între 14-25 ani sunt predominant femei exploatate sexual, iar cele cu vârsta între 25-40 ani sunt predominant bărbaţi exploataţi prin muncă; 34% din totalul victimelor identificate au fost exploatate intern, în România; principalele ţări de destinaţie pentru traficul extern au fost Spania, Germania, Italia, Cehia şi Grecia; recrutarea s-a produs în special prin relaţie directă cu traficanţii, aceştia fiind parte a reţelei specifice de “suport” a victimelor, respectiv cunoştinte, prieteni, vecini, rude; principalele modalităţi de constrângere au fost: abuzul emotional (24% cazuri), abuzul fizic (23% cazuri) şi abuzul sexual (19% cazuri).
În urma interviurilor cu respondenţii, a reieșit că intrarea în capcana traficanților se petrece ca rezultat al unor factori multipli - sociali, familiali sau de context. Contextul familial disfuncțional (violența fizică și verbală, inclusiv abuzuri sexuale, indiferenţa faţă de victima potenţială) poate conduce la dezvoltarea afecțiunii victimei față de traficantul perceput în mod greșit drept prieten (cel care manipulează, răspunzând la nevoile imediate de iubire şi protecție a potenţialei victime). Motivația economică, dorința de a-și ajuta familia și dificultatea de împlinire a aspirațiilor individuale sunt, de asemenea, factori importanţi în creșterea vulnerabilității la trafic.
Colectarea datelor a avut loc în perioada mai – noiembrie 2011. În cadrul cercetării, au fost intervievaţi reprezentanţi ai instituţiilor guvernamentale şi ai organizațiilor neguvernamentale cu expertiză în domeniu (45 de interviuri realizate în România şi 55 de interviuri realizate în Italia), precum şi persoane traficate în scopul exploatării sexuale, beneficiare ale unor programe de protecţie socială (17 interviuri în România şi 9 interviuri în Italia).
CPE lansează studiul „Speranţe, la vânzare”
CPE - Centrul Parteneriat pentru Egalitate lansează „Speranţe, la vânzare”, o cercetare calitativă privind traficul de persoane în vederea exploatării sexuale în România şi Italia, în perioada 2007-2011. Analiza face parte din proiectul ”AnimaNova - Integrare pe piaţa muncii pentru persoanele traficate”, proiect finanţat din Fondul Social European, prin POSDRU şi implementat de către CPE în parteneriat cu 5 organizaţii din Italia si cu Federaţia Filantropia.