Corina Caragea și-a petrecut ziua de naștere în Mexic

Frumoasa prezentatoare a știrilor sportive, Corina Caragea, și-a petrecut sfârșitul de an și ziua de naștere la mare depărtare de frigul din România. Corina a ales să meargă în Mexic în acest an de ziua ei, alături de prieteni dragi, având un motiv dublu de sărbătoare.
Vacanța Corinei a fost plină de aventură și de adrenalină. Bineînțeles că nu au lipsit sporturile de apă dar și incursiunea în tradițiile maiașe, elemente care au dat vacanței o notă exotică.

“Revelionul este ca în fiecare an prilej de dublă sărbătoare pentru mine, ziua mea de naștere fiind chiar pe 31 decembrie. Dacă anul trecut am plecat din Romania în căutare de zăpadă în Europa, anul acesta am căutat căldura. Cum în România era un ger năprasnic, am plecat la plus 30 de grade în Mexic.
Am preferat Riviera Maya, unde m-am relaxat la plajă, dar și la celebrul parc național Xcaret. Un uriaș paradis natural, pe care l-am traversat prin râu, am făcut snorkeling, plajă, am admirat rechini, pume, țestoase, jaguari, flamingo. Seara am avut parte de un spectacol mexican de excepție, care a cuprins în două ore istoria Mexicului, ritualurile maiașe, un meci de fotbal al strămoșilor mexicanilor, muzică și diferite obiceiuri locale.”
– a declarat Corina.

Corina a profitat de ocazie și a vizitat una dintre minunile moderne ale lumii care au impresionat-o prin frumusețe și misticitate.
Nici cenotele mexicane nu au lipsit de pe lista ei de obiective: “Fiind atât de aproape de una dintre minunile moderne ale lumii, Chichen Itza, nu aveam cum să o ratez. Și nu am ratat nici cenotele mexicane, una dintre ele faimoasă pentru săriturile spectaculoase care se fac acolo, despre care am și scris deseori știri. O altă zi am rezervat-o pentru plajele sălbatice de pe insula Cozumel, pe care o aveam demult pe listă. Mai multe poze din vacanță sunt pe blogul meu www.corinacaragea.ro unde am pregătit un articol special pentru a împărtăși cu cititorii frumusețile Mexicului”.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod