Copiii şi părinţii din România descriu copilăria prin fotografie

Organizaţia Salvaţi Copiii a inaugurat expoziţia de fotografie „Copilul are drepturi chiar de la naştere”, care cuprinde cele mai expresive 30 de fotografii ale Campaniei Globale pentru Educaţie, realizate de copii şi părinţi din România, care ilustrează frumuseţea copilăriei timpurii.

Organizaţia Salvaţi Copiii a inaugurat expoziţia de fotografie „Copilul are drepturi chiar de la naştere”, care cuprinde cele mai expresive 30 de fotografii ale Campaniei Globale pentru Educaţie, realizate de copii şi părinţi din România, care ilustrează frumuseţea copilăriei timpurii.

Inaugurarea a avut loc in prezenţa reprezentanţilor Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului si Sportului, Ministerului Muncii, Familiei si Protecţiei Sociale, Prefecturii Municipiului Bucureşti si ai organizaţiei Romani Criss.
 
Expoziţia fotografică este găzduită de Muzeul Naţional de Artă al României şi Primăria Municipiului Bucureşti, pe partea pietonală, exterioară a MN@R, Calea Victoriei nr 49-53.

Expoziţia va dura până la data de 7 iunie 2012.

In cadrul campaniei, 4522 de fotografii au fost trimise către Salvaţi Copiii. Expoziţii cu fotografiile participanţilor la campanie vor fi organizate şi în incinta Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Ministerului Sănătăţii, Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, pe tot parcursul lunii iunie a.c.
 
Campania Globală pentru Educaţie, ediţia 2012, a avut loc în perioada aprilie-mai şi a inclus 710 unităţi şcolare şi 78.000 de participanţi.

Tema acestui an a fost calitatea educaţiei şi protecţiei în perioada copilăriei timpurii (0-8 ani), astfel încât copilul să beneficieze de un start bun în viaţă.
Deşi tema expoziţiei şi conţinutul fotografiilor este unul pozitiv, mai sunt multe măsuri de luat pentru ca într-adevăr frumuseţea copilăriei să fie trăită de toţi copiii din România şi din lume.
  
Campania Globală pentru Educaţie reprezintă o iniţiativă globală, coordonată în România de Organizaţia Salvaţi Copiii şi organizată în parteneriat cu Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și cu alte 9 instituții și organizații neguvernamentale.


Scopul campaniei și al activităților desfăşurate în acest an în grădiniţele, şcolile şi liceele participante este acela de a atrage atenția asupra importanței copilăriei timpurii (0-8 ani), perioadă în care copilul are dreptul fundamental la îngrijire și educație.