Consilierea în carieră. De ce?

Primim tot mai multe solicitări privind consilierea în dezvoltarea carierei. Acest lucru nu poate decât să ne bucure. Însă, de foarte multe ori, ne-am lovit de părerile mai mult sau mai puţin contradictorii ale celor ce ne contactau.

Primim tot mai multe solicitări privind consilierea în dezvoltarea carierei. Acest lucru nu poate decât să ne bucure. Însă, de foarte multe ori, ne-am lovit de părerile mai mult sau mai puţin contradictorii ale celor ce ne contactau.

Privită mai degrabă ca un serviciu dedicat în exclusivitate şomerilor sau persoanelor care îşi caută un loc de muncă, sau un serviciu ce îţi garantează găsirea unui loc de muncă după parcurgerea şedinţelor de consiliere, consilierea în carieră este totuşi o formă de asistenţă continuă, acordată fie unei persoane, fie unui grup de persoane, în procesul de cunoaştere şi adaptare la mediul schimbător al pieţei muncii în condiţiile economice ale zilei de astăzi.

Consilierul în carieră este persoana ce ajută, prin metode şi instrumente specifice, la identificarea aptitudinilor necesare pentru practicarea cu succes a unei profesii, la descoperirea intereselor sau preferinţelor pentru o meserie dar şi la evaluarea, într-un mod realist, a şanselor de reuşită. Prin consiliere în carieră:

-- Reuşeşti să atingi un nivel aprofundat al autocunoaşterii personale;
-  Iţi dezvolţi abilităţile de gestionare a carierei de-a lungul întregii vieţii;
 - Ai acces la informaţii corecte şi relevante;
-  Ai asistenţă profesionistă în căutarea şi obţinerea unui job;
-  Ai acces la o multitudine de resurse de dezvoltare profesională;

Daca vrei să afli mai mule despre consilierea în carieră, te invităm să sărbătoreşti alături de noi, un an de activitate în consiliere şi orintare în carieră certificată GCDF, joi 28.06.2012, la Capital Plaza Hotel, cu începere de la ora 18.00.



Pentru detalii vizitaţi pagina oficială a evenimentului http://www.4career.ro/Menu-principal/career-motivation.html

Echipa 4CAREER