Potrivit organizatorilor concertului Lady Gaga la Bucureşti, Emagic, scena amplasată în Piaţa Constituţiei este cea mai mare folosită vreodată de un artist internaţional într-un turneu.
Aceasta are o deschidere de 150 de metri şi 26 de metri înălţime. Scena a fost adusă în 20 de tiruri şi la construcţia sa au lucrat 45 de oameni, timp de patru zile, fiind montată cu ajutorul a 10 utilaje: două macarale de 60 de tone, şapte stivuitoare şi un cherrypicker. De asemenea, echipamentul de sunet şi lumini a fost transportat în alte 22 de tiruri.
O zi întreagă va dura finalizarea decorurilor concepute sub formă unui castel gotic, cu multe turnuri, incluzând şi capcane medievale, precum şi montarea ecranelor ce se vor întinde pe o suprafaţa de sute de metri pătraţi.
Întregul show implică 850 kilowaţi de lumină şi 600 kilowaţi de sunet. Efectele speciale pregătite pentru show vor necesita o tonă de dioxid de carbon, iar echipa artistei a venit cu propriile generatoare pentru acest eveniment, fiecare având un megawatt, informează agenţia Mediafax.
Concertul de la Bucureşti este cel de-al doilea pe care Lady Gaga îl susţine în Europa în cadrul turneului "The Born This Way Ball". Cântăreaţa americană a mai concertat la Sofia marţi seară.
Artista a sosit miercuri dimineaţă la Bucureşti, însă a stat în jur de patru ore în autocarul cu care a venit din Bulgaria şi care a fost parcat în faţa hotelului Athénée Palace Hilton din centrul Capitalei. Ea a fost întâmpinată de zeci de fani adunaţi în faţa hotelului unde este cazată - Athénée Palace Hilton -, în jurul orei 14.30, când a coborât din autocar.
În culisele show-ului pe care Lady Gaga îl va susţine joi seară în Piaţa Constituţiei, artista şi căţelul ei Fozzi se vor bucura de câteva momente de relaxare în "vanity room" - şedinţe de masaj şi tratamente de înfrumuseţare -, întreaga atmosferă din culise fiind completată cu mai multe buchete de flori albe, fără miros, solicitate în mod expres de cântăreaţă.
În ceea ce priveşte meniul său, este cunoscut faptul că Lady Gaga este adepta unei diete foarte sănătoase, nutriţionistul personal având grijă ca artista să nu depăşească un număr limitat de calorii. Meniul său este alcătuit în mare măsură din salate, peşte şi grătar, bucătarul ei pregătind totul numai din ingrediente organice. De asemenea, Lady Gaga a cerut să aibă la dispoziţie în cabina sa, dar şi la scenă, o gamă variată de băuturi energizante, shake-uri proteice cu multe vitamine, pentru a rămâne în formă pe toată durata concertului.
Accesul publicului la concertul de joi se va face începând cu ora 17.00, pe cele două intrări amenajate pe Bulevardul Libertăţii, dinspre Parcul Izvor şi cea dinspre Bulevardul Regina Maria.
Cea care va deschide concertul divei americane este Lady Starlight, care va urca pe scenă în jurul orei 18.30, iar The Darkness va concerta o oră mai târziu.
Lady Gaga îşi va începe show-ul cu puţin înainte de lăsarea întunericului, promiţându-le fanilor un spectacol cu adevărat grandios.
Pentru accesul în Monster Pit, cei mai înfocaţi fani ai divei sunt aşteptaţi la intrarea dinspre Regina Maria (calea 13 Septembrie), începând cu ora 20.00. Alegerea norocoşilor care o vor vedea pe Lady Gaga din celebrul Monster Pit se va face exclusiv de către reprezentanţii artistei, pentru mai multe detalii privind criteriile de selecţie putând fi accesată pagina oficială a acesteia, www.ladygaga.com.
În zona de concert nu va fi permis accesul cu: sticle (inclusiv sticlele de parfum peste 100 ml şi deodorante), bidoane de plastic, cutii de băutură, conserve, artificii, bannere susţinute de beţe, spray-uri, scaune, arme, băuturi, mâncare, obiecte contondente, animale de companie, lanţuri, aparate foto profesionale sau semi-profesionale (cu obiectiv detaşabil) sau aparate de înregistrare audio-video. De asemenea, în caz de ploaie, accesul cu umbrele nu va fi permis, spectatorilor fiindu-le recomandat să-şi aducă pelerine de ploaie. În zona de concert, pentru eficientizarea accesului la bar, toate produsele vor fi comercializate în baza unor jetoane ce vor putea fi procurate de la punctele special amenajate în acest loc.
© Copyright:
Concertul Lady Gaga: Scenă de 3.000 de metri pătraţi
Concertul pe care vedeta îl va susţine joi, în Piaţa Constituţiei din Capitală, se va desfăşura pe o scenă cu o suprafaţă de 3.000 de metri pătraţi şi va implica 850 kilowaţi de lumină şi 600 kilowaţi de sunet, informează organizatorii.
Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
16 August 2012
Posteaza comentariu