Bilete cumpărate pentru concertul anunţat iniţial la Sala Palatului rămân valabile pentru noile coordonate ale evenimentului.
De asemenea, preţurile biletelor rămân neschimbate, iar schema locurilor păstrează aşezarea iniţială. Cei care doresc să îşi recupereze banii pe bilete, o pot face începând cu data de 6 septembrie, apelând la punctele de vânzare de unde au fost achiziţionate tichetele, timp de 28 de zile lucrătoare.
Biletele râmân în continuare în vânzare, cu preţul nemodificat, prin Reţeaua Eventim şi online pe www.eventim.ro.
Celelalte Cuvinte şi organizatorii regretă necesitatea mutării evenimentului, această decizie fiind luată în urma apariţiei unor cheltuieli neprevăzute legate de locaţia iniţială.
Trupa este convinsă că noul spaţiu satisface toate exigenţele, Cinema Patria având o acustică deosebită. Concertului acustic „Trup şi suflet” prezintă Celelalte Cuvinte într-o manieră aparte. Folosirea instrumentelor clasice, sunetul chitarelor acustice, al tobelor și al altor instrumente de percuție este întregit de cel al pianului și de vocea solistului Călin Pop. Ineditul abordării se face simțit nu doar în plan muzical. În note de sobrietate și eleganță, conceptul întregului spectacol este unul nou.
Trupa invită fanii și iubitorii muzicii rock la un concert unic: Celelalte Cuvinte - „Trup și Suflet” - un spectacol dedicat măreției muzicii.
Posteaza comentariu