Concerte la Hard Rock Cafe

VINERI, 19 APRILIE, ORA 22.00 – Best Covers Night cu The dAdA

Sprint Media si Bestmusic.ro va invita vineri, 19 aprilie, la concertul trupei The dAdA, care va prezenta cele mai indragite coveruri ale trupelor straine si romanesti, dar si multe piese proprii.


Acum 3 ani, patru baieti talentati si-au unit fortele si ideile muzicale pentru a crea o noua trupa pe masura poftei de distractie a romanilor. Patru personalitati diferite, influente muzicale diverse, moduri de interpretare originale si "out of the box", toate reunite intr-un stil unic. Asa s-a nascut The dAdA, o formatie care canta intotdeauna cu zambetul pe buze, despre viata si problemele unei tari fascinante, cum este Romania. Muzica trupei este reprezentativa pentru stilul de viata al celor patru componenti, obisnuiti sa priveasca lucrurile obiectiv, dar cu o doza mare de optimism si lejeritate.
In repertoriul lor, pe langa piesele proprii cu influente pop, rock, reggae si rock, se regasesc si o multime de cover-uri, interpretate in acelasi stil inedit.

Concertul se va desfasura sub titulatura de Best Covers Nights.
Biletele pot fi gasite pe www.iabilet.ro si la Hard Rock Cafe la pretul de 30 de lei.

 
SAMBATA, 20 APRILIE, ORA 22.30 – Concert Life on Mars

Trupa "Life on Mars" este formata din sase artisti talentati, uniti de pasiunea pentru muzica si de entuziasmul de a fi pe scena. Loredana-Elena Ciobotaru si Loredana Cavasdan sunt doua voci extraordinare, care s-au remarcat in show-ul “Vocea Romaniei” in editia din 2012, respectiv 2011.  Vlad Vedes (fost membru al trupei Bere Gratis), Razvan Grigorescu (fost membru Analia Selis si Vlad Mirita), Nicu Avram (fost membru al trupei Bere Gratis) si Andrei Precup (fost colaborator al band-urilor “Un Show Pacatos” si “Rai da’ Buni”) va vor tine pe ringul de dans cu playlist-ul lor incendiar, ce cuprinde piese foarte cunoscute si indragite de public.
Vei asculta rock modern, cu influente brit, dar si coveruri dupa piesele unor artisti precum Amy Winehouse, The Beatles, Black Eyed Peas, Duffy, James Brown, Jennifer Paige sau Joan Osborne.
Pretul unui bilet la concert este de 25 lei.




MARTI, 23 APRILIE, ORA 20.30 – Concert caritabil cu TROOPER si STEELBORN


Fundația “Fleur de Lys” organizează evenimentul “The sound of hope”, la Hard Rock Cafe Bucuresti, în cadrul campaniei cu scop umanitar “Ospitalitatea – Onoarea de a reda speranța”. Pe 23 aprilie, de la ora 20:30, Trooper, cea mai iubita formatie de heavy metal din Romania si Steelborn, vor susţine un concert caritabil, care ne va readuce sunetul sperantei si bucuria de a ii ajuta pe ceilalti.

Moderatorul acestui eveniment va fi Luana Ibacka.
Fondurile stranse cu acesta ocazie vor fi utilizate pentru:

- Ajutor alimentar destinat Asezamantului Filantropic Mixt “Acoperamantul Maicii Domnului”, Biserica Tuturor Sfinților, din cadrul Parohiei “Precupetii Vechi”;

- Realizarea unor pachete consistente cu cele necesare copiilor din Sectia Oncologie a Spitalului “Marie Curie” cu ocazia Sărbătorilor Pascale.



Invitatiile la eveniment pot fi obtinute de la Hard Rock Cafe, în schimbul unei donatii de 30 lei. Pentru rezervari va rugam sa sunati la nr. 021 2066261.