Cu ocazia Stagiunii culturale europene, Comedia-Franceza efectueaza un turneu in zece tari din Europa de Est, care au aderat de curand la Uniunea Europeana: Bulgaria, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, Republica Ceha, Slovacia, Slovenia, Romania. Cele doua piese prezentate pun in valoare dimensiunea culturala europeana a acestui turneu, prin colaborarea cu un regizor englez care isi pune talentul in slujba lui Moliere si cu un regizor bulgar care da viata unui text italian contemporan.
Comedia-Franceza a fost infiintata la Paris, in 1680, la ordinul regelui Ludovic al XIV-lea. Asociatie a comediantilor francezi, cu o ierarhie clara intre "societari" si "pensionari", Comedia-Franceza se defineste ca fiind singura trupa de teatru permanenta din Franta care se dedica repertoriului national pe care il joaca, alternativ, pe scenele celor 3 sali ale societatii : Theatre du Vieux-Colombier, Studio-Theatre si Salle Richelieu. Chiar daca, asa cum o cere traditia, Comedia-Franceza interpreteaza piese ce fac parte din repertoriul marilor clasici francezi, ea propune si regii moderne si se deschide catre autori straini, de la Shakespeare la Pirandello si, din ce in ce mai des, catre autori moderni, precum Ionesco sau Beckett.
Dupa turneele efectuate in Romania in anii 1936 si 1999, Comedia-Franceza vine la Bucuresti cu doua spectacole: "La Festa" si "Les Precieuses Ridicules" si va fi prezenta si la alte evenimente, care vor avea loc in cele 7 zile consacrate marii Trupe de teatru franceze. Vor fi in Bucuresti in perioada 14-21 noiembrie, la Teatrul Odeon, Institutul Francez si Sala Elvira Popescu.
Comedia-Franceza la Bucuresti
6 Noiembrie 2008
Posteaza comentariu