Cinema City, liderul pieței din România și cel mai mare operator de cinematografe din Europa Centrală și de Sud Est, anunță un eveniment important pentru fanii rock-ului alternativ, transmiterea concertului Coldplay Live 2012 în data de 13 noiembrie, ora 20:00. Materialul cu înregistrări din turneul mondial Mylo Xyloto al trupei Coldplay va rula în România, în exclusivitate în locațiile Cinema City din: Cotroceni, Iași, Constanța, Timișoara, Cluj. Biletele au fost puse în vânzare, iar rezervările se pot face online, accesând link-ul: http://cinemacity.ro/film.php?id=927.
Fanii Coldplay vor putea urmări la Cinema City secvențe din concertul aniversar de 9 ani al uneia dintre cele mai iubite trupe ale noului mileniu. Experiența și emoția vizionării unui spectacol de excepție, care va încânta prin impactul vizual, va fi dublată de tehnologia de ultimă generaţie, cele mai moderne echipamente, renumitele proiectoare Kinoton şi Christie şi sunetul Dolby Digital Surround care se găsesc în cinematografele Cinema City.
Coldplay Live 2012 va putea fi vizionat pentru o singură noapte, într-un singur spectacol în cinematografele din peste 50 de țări, spectacol care cuprinde secvențe din show-urile pe care trupa le-a susținut la Paris, Montreal, precum și prestația din cadrul celebrului festival Glastonbury 2011.
“Suntem extrem de încântați de faptul că le putem oferi iubitorilor de cinema nu numai cele mai noi filme, dar și o experință unică, o evadare în turneul mondial Coldplay pe care vor avea ocazia să o experimenteze numai în cinematografele noastre din București (Cotroceni), Iași, Constanța, Timișoara și Cluj. Mă bucură și mai mult faptul că Cinema City este singurul operator din România care face parte din rețeaua de cinematografe din întreaga lume selectate pentru a aduce versiunea Coldplay Live 2012. Spectacolul vizual, magia și atmosfera pe care am avut ocazia sa le experimentez în concertul de la Praga, sunt câteva dintre motivele cele mai importante pentru care recomand cu căldură pasionaților Coldplay să ia parte la acest show”, afirmă Ioana Ionescu, Marketing Manager Cinema City România.
Coldplay Live 2012 a fost regizat de Paul Dugdale, cel care a realizat și Live at the Royal Albert Hall și World’s On Fire, semnate Adele, respectiv Prodigy. Circuitul concertului cuprinde țări din Asia, America, Africa și Europa, fanii trupei având posibilitatea să se bucure în același timp de atmosfera concertelor a uneia dintre cele mai iubite trupe din lume, prin transmisia simultană în cinematografe.
Cinema City International, companie listată la bursa din Varșovia, este cel mai mare operator de cinematografe multiplex din Israel și din Europa Centrală și de Est. Compania își dezvoltă continuu rețeaua pe o piață de peste 100 de milioane de locuitori, distribuită în șapte țări: Israel, Polonia, Cehia, Ungaria, Bulgaria, Slovacia și România.
Activitatea companiei începe încă din anul 1929, în Israel, Cinema City dezvoltându-se rapid și devenind lider de piață în aceste țări. A urmat apoi extinderea în afara Israelului, cu primul multiplex al companiei deschis în Ungaria, în 1997. În prezent, Cinema City deține în cele șapte țări, o rețea de 97 de cinematografe multiplex, cu un total de 918 săli și o capacitate de peste 180.000 de locuri și 9 săli IMAX. Cinema City este operatorul de cinema cu cea mai mare rată de creștere din Europa, cu peste 36 de multiplexuri (un total de 320 de săli) în fază de construcţie, în acest moment.
Pe lângă vânzările generate din bilete şi servicii, în multiplexuri, Cinema City obţine venituri şi din distribuţia de film (având şi licenţă exclusivă de distribuţie pentru producţiile Disney în Israel, Polonia, Ungaria şi România prin subsidiara sa Forum Film), din vânzări de DVD şi VHS, publicitate şi diverse proiecte imobiliare legate de complexurile cinematografice operate. Grupul Cinema City International are peste 4.000 de angajaţi în cele 7 ţări unde deţine reţele de cinematografe.
© Copyright:
Coldplay Live 2012: un singur spectacol, o singură noapte în cinematografele din peste 50 de țări
Coldplay, una dintre cele mai iubite trupe din lume vine pe marile ecrane, în România, exclusiv în rețeaua Cinema City în 13 noiembrie.
Posteaza comentariu