Ciprian a primit trofeul şi premiul în valoare de 50.000 de euro. Preparatul care a făcut diferenţa între Odette şi Ciprian a fost desertul pe care le-au avut de pregătit la proba cu numărul trei, runda finală din "MasterChef", sezonul patru.
Chiar dacă a fost eliminat după proba cu numărul doi, Tudor a câştigat un curs gastronomic din partea Staropramen, iar Odette a câştigat o săptămână de experienţe gastronomice inedite şi cursuri de gastronomie italiană la celebra Academie Barilla din Parma, Italia, cursuri la care va lua parte şi Ciprian.
Ciprian Ogarcă s-a născut într-o familie numeroasă cu cinci fraţi, în oraşul Craiova.
Ciprian Ogarcă este câștigătorul "MasterChef", sezonul 4
Competiția gustului s-a încheiat marţi seară, la Pro TV, după o finală plină de emoţii şi creativitate.