La 20 ani şi-a descoperit vocea, respectiv timbrul unic şi special. A absolvit cu notă maximă secţia canto clasic la Conservatorul "Giuseppe Verdi" din Milano, una dintre cele mai importante şcoli de muzică din lume, potrivit site-ului http://eurovision.tvr.ro.
A câştigat peste 10 premii internaţionale la cele mai importante concursuri internaţionale de canto de la Barcelona, Dresda, Milano, Monaco, San Marino. Are o carieră de peste 10 ani în lumea operei internaţionale, cu spectacole în cele mai importante săli şi teatre din lume.
Cezar a decis în decembrie 2012 să abordeze genul pop opera, îmbinând genul opera cu cel pop opera pe aceeaşi scenă, într-un concept inovativ şi original pe plan mondial.
În acest an, pe lângă participarea la EUROVISION, Cezar are în plan două colaborări internaţionale de anvergură, cu tenorul italian Andrea Bocelli şi cu soprana română Angela Gheorghiu (foto). Tot în 2013, Cezar va lansa un single scris special pentru el de legendarul muzician Vangelis, informează Mediafax.
Cezar Ouatu va reprezenta România la EUROVISION Song Contest de la Malmo din Suedia, cu piesa "It's my life", compusă de Cristian Faur, câştigătoare a finalei selecţiei naţionale a concursului EUROVISION 2013.
Foto: Mediafax