Este vorba de Georgeta Jesica Zamfir, cea mai emotivă dintre toţi concurenţii rămaşi la ora actuală în competiţie, scrie site-ul citat.
Jesica are 28 de ani, este din Ploieşti, e căsătorită şi are un băieţel de doi ani. A plecat în Spania ca să facă rost de bani pentru facultate şi a ajuns să stea 7 ani în Sevilla. Provine dintr-o familie modestă, cu încă o soră şi un frate, şi a început să gătească de mică, de la 10 ani, nevoită să pregătească masa în casă. Cât a stat în Spania, a făcut curăţenie în case timp de un an, apoi s-a angajat că barmaniţă într-o cafenea şi după ceva vreme a ajuns chiar managerul cafenelei, pe care a administrat-o timp de trei ani. "Văzând că sunt capabilă să administrez un local fără ajutorul nimănui, am făcut un împrumut şi am deschis un magazin acolo. Nu a mers aşa cum mă aşteptam, aşa că am renunţat la el. Şi ne-am decis să ne întoarcem acasă atunci când băieţelul nostru avea un an şi jumătate", a declarat Jesica în preselecţii.
Jesica găteşte variat, de la caracatiţă în stil gallego sau pește în crustă de sare, până la pâinici cu stafide şi foie gras, paella şi alte preparate din zona Andaluziei. Pe lângă bucătăria din sudul Spaniei, îi place să combine gusturi din bucătăria arabă (în special marocană), indiană şi braziliană.
Se pricepe şi la dulciuri, care îi ies mereu apetisante şi gustoase. Odată întoarsă în ţară, s-a înscris la facultate, iar acum este anul I la Facultatea de Litere, Secţia Engleză - Franceză.
Pe parcursul concursului, s-a dovedit a fi una dintre cele mai sensibile şi emotive concurente, notează WOWiz.ro. Încă de la preselecţii s-a abţinut cu mare greutate să nu plângă în faţa juraţilor, după ce aceştia au început să-i critice supa şi turtitele. După ce a primit şorţul, de bucurie Jesica s-a descălţat de cizmele cu toc că să poate alerga să le dea vestea mai repede rudelor ei.
Jesica a mizat la preselecţiile "MasterChef" pe un preparat tipic spaniol: o supă rece cu tortiţe de couscous şi mac.
© Copyright: MEDIAFAX
Cine câștigă "MasterChef"? Tot o femeie!
Noua ediţie a concursului a ajuns la jumătate, dar reporterii WOWbiz.ro au aflat deja cine va câștiga marele premiu.
Posteaza comentariu