În prima ediție a a noului sezon, „Temptation Island – Insula iubirii”, telespectatorii vor face cunoștință cu cele cinci cupluri dornice să-și testeze relația, dar și cu tentațiile care le vor încinge imaginația și le vor provoca să privească cu sinceritate înăuntrul lor.. Alice și Alin, Georgeta și Cristian, Loredana și Hamude, Medana și Robi, Elena și Sașa pornesc în aventura vieții lor pentru a vedea dacă dragostea dintre ei este una adevărată sau doar o simplă iluzie.
După ce-și fac promisiuni și legăminte de care acum, la început de drum, sunt foarte siguri că le vor respecta, primele nesiguranțe se fac deja simțite pe Insula iubirii încă de la apariția ispitelor.
Nici ispitele masculine nu sunt mai prejos și reușesc să facă o impresie bună chiar de la prima defilare în fața fetelor. Cel de care se tem însă cel mai mult bărbații Alin, Hamude, Sașa, Cristian și Robi este ispita supremă, Matei, la adresa căruia fetele nu au decât cuvinte de laudă.
Odată prezentările făcute, celor cinci cupluri nu le mai rămân decât câteva minute în care să-și ia la revedere și să-și reînnoiască jurămințele făcute. Declarațiile și cuvintele mari vor fi spuse cu ușurință, dar cât de greu vor fi de ținut promisiunile făcute, telespectatorii vor vedea chiar din prima ediție a emisiunii „Temptation Island – Insula iubirii”, care va fi difuzată miercuri, 11 mai, la antena 1.