Revista People informează, citând purtătorul de cuvânt al Christinei, că actriţa s-a căsătorit cu Martyn LeNoble sâmbătă, într-o ceremonie privată, la reşedinţa din Los Angeles a cuplului.
Actriţa a purtat o ţinută a designerului Maria Lucia Hohan, iar verighetele sunt marca Neil Lane.
Acesta este al doilea mariaj atât pentru Martyn, în vârstă de 43 de ani, cât şi pentru Christina, care a divorţat de regizorul şi actorul Johnathon Schaech în 2007, după o căsnicie care a durat 6 ani, notează Mediafax.
Cei doi artişti, care au o fetiţă în vârstă de 2 ani, Sadie, s-au logodit în 2010, de Valentine's Day, dar au amânat nunta din cauza programului prea încărcat.
După ce au anunţat că s-au logodit, Christina a povestit că iubitul ei, un basist olandez, membru fondator al trupei rock Porno for Pyros, a sprijinit-o foarte mult după ce ea a fost supusă unei duble mastectomii.
Actriţa Christina Applegate, în vârstă de 41 de ani, devenită celebră pentru rolul ei din serialul "Familia Bundy" şi care în prezent joacă în serialul de televiziune american "Up All Night", a câştigat admiraţia publicului după ce a decis, în 2008, să vorbească deschis despre faptul că suferă de cancer mamar şi despre dubla mastectomie pe care a suferit-o, determinându-i pe jurnaliştii revistei People să îi acorde titlul de cel mai frumos om din lume, în 2009.
Actriţa americană, care a urmat ulterior o operaţie de reconstrucţie mamară, a declarat, într-un interviu pentru revista People, că după dubla mastectomie i-a fost foarte greu să se privească în oglindă. "Nu mai arăţi la fel şi nu vei mai arăta niciodată la fel. O parte din tine a dispărut... A fost o decizie pe care am luat-o pentru a-mi salva viaţa", a mărturisit Christina Applegate.
De-a lungul carierei sale, Martyn LeNoble a colaborat cu numeroşi artişti, printre care Jane's Addiction, The Cult, Dave Gahan, Scott Weiland, Mark Lanegan, Soulsavers, Daniel Lanois, Maria McKee, Layne Staley, Tom Morello, Mike Martt şi Josh Klinghoffer. În prezent, el compune muzică pentru filme şi producţii de televiziune.
Maria Lucia Hohan se numără printre puţinii designeri români care au reuşit să se impună pe piaţa internaţională a modei. Printre celebrităţile care au purtat recent creaţii semnate de Maria Lucia Hohan se numără Jennifer Lopez, Katherine Heigl, Kathleen Robertson, Jenna Dewan, Eva Longoria, Jennifer Hudson, Nikki Reed, Amanda Righetti, Natalie Imbruglia, Emma Roberts şi Kristin Cavallari.
Foto: AFP/Mediafax
© Copyright: HEPTA
Christina Applegate s-a căsătorit. Rochia de mireasă, creată de Maria Lucia Hohan
Actriţa s-a căsătorit, sâmbătă, cu muzicianul Martyn LeNoble, alegând să poarte la nuntă o ţinută creată de designerul român Maria Lucia Hohan.
Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
25 Februarie 2013
Posteaza comentariu