Chinul Manuelei Hărăbor: Dan Chişu nu-i dă bani fiului bolnav de autism

Regizorul nu vrea să plătească pentru tratamentul băiatului lor şi contestă pensia alimentară stabilită de judecători la 3.000 de lei.

Actriţa credea că lucrurile au intrat pe un făgaş normal pentru fiul ei, în vârstă de 25 de ani că şi poate sta liniştită în privinţa  banilor pentru tratamente. Dan Chişu, tatăl băiatului ei, Andrei, diagnosticat cu autism, nu s-a lăsat convins să se implice financiar în întreţinerea acestuia. În 2005, ea l-a dat în judecată pe cunoscutul regizor şi a obţinut o decizie prin care acesta este obligat să achite o pensie alimentară de 1.500 de lei, până la majoratul băiatului.

Regizorul a contestat recent decizia judecătorilor care stabiliseră, în iulie, o sumă considerabilă pentru a acoperi o mare parte din cheltuielile şi nevoile tânărului.

"Obligă pârâtul să plătească în favoarea reclamantului 3.000 lei lunar, cu titlu de pensie de întreţinere, începând cu data introducerii acţiunii, 06.05.2015 şi până la încetarea stării de nevoie", se arată în hotărârea instanţei.

Se pare însă că nu numai suma îl nemulţumeşte pe Dan Chişu, ci demersul Manuelei Hărăbor în sine, scrie Click!. "De când a deschis acţiunea în instanţă pentru a avea o garanţie că acesta o ajută cu banii pentru băiat, care a făcut mari progrese de când merge la tratament, nu a mai văzut nici un leu de la Dan Chişu.
El îi mai dădea din când în când diferite sume, dar de atunci se pare că s-a supărat şi nu a mai contribuit cu nimic
", a declarat, pentru ziarul citat un apropiat al celor doi artişti.

Chiar dacă Dan Chişu nu e de acord cu suma stabilită de judecători, care au luat în calcul nevoile speciale ale tânărului, Manuela Hărăbor e decisă să meargă până-n pânzele albe. Ea vrea să obţină o garanţie permanentă că fiul ei va primi cel mai bun tratament.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod