Potrivit femalefirst.co.uk, relaţia dintre cei doi foşti iubiţi este una tensionată, iar întâlnirea faţă în faţă se pare că a fost dificilă pentru amândoi.
Charlize, care are un băieţel adoptat în vârstă de trei ani, a declarat înainte de despărţire că a fost foarte greu să lucreze împreună cu iubitul să la acest film.
Aceasta a declarat înainte de despărţire: "Pe lângă faptul că este partenerul meu, este şi dragostea vieţii mele.
Dar pentru prima dată am simţit că munca îmi afectează viaţa personală, făcând totul mult mai dificil. Au fost momente când am fost incredibil de nedreaptă cu el, şi momente când am simţit că el este incredibil de nedrept faţă de mine. Dar toate astea te fac să realizezi că oricât de complicat ar fi, relaţia este de fapt prioritatea".Charlize şi Sean au fost văzuţi ultima dată împreună la Festivalul de Film de la Cannes, în luna mai a acestui an, iar la scurt timp au pus capăt relaţiei lor.
Foto: dailymail.co.uk