Charlize Theron se plânge că femeile frumoase nu primesc roluri bune

Actriţa sud-africană afirmă că, la Hollywood, a avea un aspect fizic plăcut poate afecta şansele de a obţine un rol important, relatează site-ul contactmusic.com, citat de Mediafax.

Theron spune că ar fi fost de faţă când veneau roluri bune, iar oamenii care arătau bine erau refuzaţi printre primii. "Rolurile cu o anumită gravitate se duc la oamenii care sunt potriviţi din punct de vedere fizic, asta e tot. Câte roluri există pentru femeile superbe care poartă rochii de gală şi au aproape 2 metri înălţime? Cănd se ivesc roluri majore, oamenii frumoşi sunt respinşi printre primii", a declarat actriţa în vârstă de 40 de ani.

De asemenea, Charlize a vorbit despre îmbătrânire şi efectele pe care le are aceasta asupra femeilor din industria cinematografică.

"Trăim într-o societate în care femeile se ofilesc, dar bărbaţii îmbătrânesc precum vinul şi devin mai buni. Pentru mult timp, femile au acceptat acest lucru", a declarat Theron.

"Am aşteptat ca societatea să se schimbe, dar acum preluăm controlul situaţiei. Ar fi o minciună să spunem că există mai puţine motive de îngrijorare pentru femeile care îmbătrânesc, decât pentru bărbaţi...
simt de parcă este un standard ireal pentru cum ar trebui să arate o femeie trecută de 40 de ani"
, adăugat aceasta.

Theron a vorbit şi despre Africa de Sud, de unde este originară, spunând că încă are o conexiune puternică cu ţara de unde provine, dar şi cu cetăţenii ei, chiar dacă s-a mutat în SUA.

"Îmi iubesc ţara. Asta e greu de crezut pentru sud-africani, pentru că m-am mutat şi acum vorbesc cu accent american", a spus actriţa.


Foto: Hepta