"Mai mulţi copii? Nu ştiu...Adică, dacă toţi ar fi ca Jackson, aş mai avea încă zece. Mama mă întreabă când anume voi avea mai mulţi copii", a spus Charlize Theron pentru E! News, informează Female First.
"Mi-ar plăcea să aibă mai mulţi copii", a adăugat mama actriţei, Gerda.
Actriţa de 37 de ani s-a tuns pentru rolul Furiosa din "Mad Max 4: Fury Road" şi a mărturisit că iubeşte libertatea pe care o dă părul scurt.
"Îmi place, îţi ia atât de puţin timp să îl aranjezi. Şi când ai un copil mic, ai nevoie de tot timpul pe care îl ai la dispoziţie", a spus aceasta.
Luna trecută, Charlize Theron a sărbătorit ziua de naştere a lui Jackson în cadrul unei petreceri private în Hollywood Hills. Printre invitaţi s-au numărat Sandra Bullock şi Chelsea Handler, relatează Mediafax.
"Sandra Bullock s-a numărat printre primii oaspeţi de la petrecere şi a venit însoţită de fiul său, Louis", a povestit o sursă. Potrivit unor martori, petrecerea avut aproximativ 20 de invitaţi, persoane foarte apropiate actriţei.
Charlize Theron este câştigătoarea unui premiu Oscar, pentru rolul din filmul "Monstrul" (2004), şi mai are în palmares roluri precum cele din "Cu capul în nori" (2004), "Eu, Peter Sellers" (2004), "Aeon Flux" (2005) şi "Hancock" (2009). Actriţa a jucat, alături de Viggo Mortensen în "The Road", o dramă SF regizată de John Hillcoat, şi a putut fi văzută recent pe marile ecrane în comedia romantică "Tânăra adultă/ Young Adult" (2011).
Foto: Hepta
Charlize Theron mai vrea 10 copii
Actriţa de origine sud-africană care a adoptat un băieţel numit Jackson în martie anul trecut a declarat că şi-ar mai dori încă zece copii, dacă i-ar semăna acestuia.
Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
2 Martie 2013