"După o anchetă exhaustivă agenții noștri au înaintat un raport complet biroului procurorului care nu au fost în măsură să găsească ceva care să-l incrimineze oficial pe domnul Millán'', a declarat directorul adjunct Departamentul de Îngrijire și Control al Animalelor din Los Angeles care a analizat plângerile depuse în legătură cu un episod din serialul difuzat de National Geographic.
'Este o decizie corectă", a precizat Reyes.
Faptele datează din martie anul acesta când responsabili ai Departamentului au descins la centrul lui Millán (Dog Psychology Center) din Santa Clarita (California) pentru a investiga un presupus caz de cruzime împotriva animalelor. Ancheta a fost declanșată de o sesizare trimisă online privind episodul difuzat pe 26 februarie, în care un câine atacă un porc animal de companie.
Într-un comunicat emis de National Geographic Wild, s-a explicat că Cesar Millán lucra în acel moment cu Simon, un bulldog terrier francez obișnuit să atace alte animale inclusiv porcul-mascotă al stăpânului său.
În clipul postat pe Internet se vede cum Simon îl fugărește pe porc și îi smulge o bucată de ureche. "Porcul atacat de câine a primit imediat îngrijiri, s-a vindecat și nu prezintă semne de suferință", a precizat postul. Câinele nu a fost eutanasiat și nici nu a fost despărțit de stăpânul lui, încheie comunicatul citat de Agerpres.
După ce a aflat că nu vor fi formulate acuzații penale împotriva sa, Millán a asigurat că el și echipa lui se vor implica "sută la sută" în îngrijirea animalelor și în reabilitarea cîinilor, chiar și a celor mai problematici, ceea ce a dus la salvarea atâtor animale, care altminteri ar fi fost eutanasiate.
Foto: Hepta
Cesar Millan nu va fi inculpat pentru cruzime față de animale
Celebrul dresor mexican, supranumit "îmblânzitorul câinilor", nu va fi inculpat pentru cruzime față de animale după ancheta desfășurată de autoritățile comitatului din Los Angeles (California, SUA) privind cele întâmplate într-un episod al programului său "Cesar și câinii", relatează agenţia EFE, citată de Agerpres.