Premiile Emmy® sau Oscarurile din industria televiziunii premiază excelența programelor TV în cadrul unei gale anuale consacrate. Pentru a recunoaște meritele industriei TV, Premiile Emmy® acordă cele mai înalte distincții pentru televiziunea americană în cadrul secțiunilor de primetime și late night, cu trofee decernate pentru 27 de categorii, inclusiv pentru cele de merit excepțional.
Ceremonia de decernare a Premiilor Emmy reprezintă una dintre cele mai prestigioase gale ale industriei televiziunii americane, o seară fascinantă, plină de vedete care atrage milioane de telespectatori din întreaga lume.
HBO a primit 126 de nominalizări la a 67-a ediție a premiilor Emmy, mai multe decât orice alt post de televiziune pentru al 15-lea an la rând. Nominalizările au fost anunțate pe 16 iulie, la Los Angeles, iar lider este serialul Urzeala tronurilor, cu 24 de nominalizări, în timp ce miniseria Olive Kitteridge a primit 13, iar filmul Bessie 12.
Săptămâna trecută, la gala Creative Arts Emmy, HBO a câștigat cele mai multe premii, 29, printre câștigători aflându-se serialul Urzeala tronurilor (8 premii), filmul Bessie (4 premii) sau serialul Imperiul din Atlantic City (2 premii).
Joi, 24 septembrie, de la ora 21:00, HBO va difuza varianta editată și subtitrată a ceremoniei.