Actrița, care interpretează rolul principal în filmul “Cannibal”, a coborât pe covorul roșu purtând o rochie Maria Lucia Hohan pe care a accesorizat-o cu o superbă pereche de cerceri statement Giulia Nahmany.
Bijuteriile realizate din cristale Swarovski roșii și vestimentația elegantă a actriței au atras atenția zecilor de fotografi prezenți la eveniment, precum și a actrițelor celebre invitate la gală. Printre acestea și Nicole Kidman, Kate Winslet și Penelope Cruz.
„Am fost contactați de stilistul Olimpiei Melinte care ne-a propus să accesorizăm ținuta cu care va participa la festivalul de film din Spania. Ne-a spus că sunt necesare bijuterii statement, de impact, astfel că primul gând pe care l-a avut s-a îndreptat către colecția mea Red Flame. Cerceii au completat minunat ținuta simplă și elegantă realizată de Maria Lucia Hohan. Olimpia a fost absout superbă pe covorul roșu și sunt foarte mândră de acest lucru”, declară Giulia Nahmany.
Filmul „Cannibal” ce o are în rol principal pe Olimpia Melinte se afla pe lista celor patru producții ce ar putea reprezenta Spania la Oscarurile de anul viitor și a câștigat premiul la categoria "Best Cinematography".
Giulia Nahmany s-a lansat ca și designer de bijuterii în urma cu trei ani. Are la activ până acum mai multe colecții de coliere, cercei și brățări cu pietre Swarovski adorate și purtate de vedete din România și de peste hotare.
Inna, Loredana, Mădălina Ghenea, Andreea Marin, Geanina Ilieș sunt doar câteva dintre vedetele care au ales să poarte superbele creații semnate Giulia Nahmany la evenimente mondene sau în emisiuni de televiziune.
Inna, de altfel, a optat pentru a purta cercerii Giulia Nahmany din cea mai recentă colecție toamnă-iarnă 2013-2014 pentru coperta celui mai nou număr al revistei Beau Monde.
Cerceii Giuliei Nahmany au ajuns la Oscarurile spaniole!
1 Octombrie 2013
Posteaza comentariu