Cu niște copii atât de frumoși, e greu ca oamenii să nu-i admire și să nu-i felicite pe norocoșii părinți. Din clipa în care gemenele sale au venit pe lume, Jaqi s-a obișnuit să primească complimente din toate direcțiile; oameni pe care nu-i cunoșteau îi spuneau uimiți: "Oau, sunt atât de frumoase, ar trebui să le bagi în modelling". Așa că asta a făcut.
Când Ava și Leah au împlinit șase luni, femeia a semnat un contract cu o agenție din Los Angeles. Avea deja de crescut un băiețel de doi ani când a făcut acest pas, iar asta a crescut presiunea pe umerii săi, așa că încercarea n-a dat rezultate bune.
Jaqi n-a avut regrete când a renunțat la contract, dar pe măsură ce fetițele creșteau, lucrurile au început să se schimbe. Dorind ca ele să se bucure de copilărie și nevoită să facă față unui program încărcat, Jaqi a evitat să le pună să facă ceva ce nu le-ar fi plăcut și și-a dorit să le ceară părerea. Singura problemă era că Ava și Leah încă nu erau destul de mari ca să aibă opinii și să decidă pentru ele.
Jaqi și soțul s-au gândit la momentul potrivit pentru a vorbi cu ele despre modelling și cum crede profund în semne, s-a bazat pe cifra sa norocoasă, 7, dându-și seama că nu era doar o coincidență: gemenele sunt născute pe 7 iulie, adică 7/7. Pe 7 iulie 2017 era a șaptea lor aniversare, așa că mama lor a ales această zi pentru a le vorbi despre viitor. "Le-am prezentat ideea, în așa fel încât, dacă doreau să facă asta pe lângă orele de dans și de înot pe care le aveau în fiecare săptămână, să încerce să fie și modele", a povestit femeia.
Jaqi spune că fetițele adoră să danseze. Prieteni, rude, vecini - toți le roagă să danseze, iar mama lor nu știe de unde au dobândit acest talent. Ava și Leah au fost atrase de modelling, dar cum se măriseră, pătrunderea în acest sector era mai dificilă. Din fericire, un vecin își deschisese un boutique pentru articole pentru copii și avea nevoie de modele ca să-și lanseze afacerea. Acesta a fost primul job al gemenelor. "Oricum aveam nevoie de un set de fotografii cu ele cu care să mă duc la un agent, așa că am văzut asta ca pe o ocazie bună", a povestit mama fetelor.
Ava și Leah erau, totuși, destul de mici, iar machiajul și ținutele glamour le puteau induce modificări de comportament, astfel că Jaqi a avut grijă să ia lucrurile încet. "Mi-am scos aparatul Nikon vechi de zece ani din cutiile pe care le păstram în garaj, le-am făcut niște bucle în păr, le-am dat cu un pic de pudră și am mers să le fac niște poze", a spus femeia.
Posteaza comentariu