Cele mai ciudate pofte ale gravidelor

Perioada sarcinii este una specială pentru fiecare femeie. Poftele pe care acestea le au atunci când sunt gravide sunt neobisnuite, iar un sondaj a dezvăluit cele mai ciudate "alimente" consumate de femeile care aşteaptă să nască.
Un sondaj recent a dezvăluit cele mai ciudate "alimente" consumate de femeile care aşteaptă să nască.

Sondajul a fost efectuat pe 400 de femei, iar titlul de cea mai ciudată poftă i-a revenit unei britanice care consuma scrum de ţigară, ea fiind nefumătoare, informează cotidianul britanic Daily Mail, citat de Mediafax.

"Soţul meu era fumător şi m-am trezit că mă uitam la o scrumieră plină într-o seară şi mi-am zis «nu m-ar deranja să iau o gură din scrumiera asta».
Sună dezgustător şi când îmi aduc aminte nu-mi vine să cred, dar atunci, chiar asta am făcut şi asta îmi doream"
, a spus ea.

Printre alte lucruri transformate în "alimente" se numără: săpun, gheaţă sau cretă.

Sondajul a mai constatat că femeile gravide mai poftesc la chilli, lemn dulce, ceapă, sardine şi hrean.

Un purtător de cuvânt al celor care au efectuat sondajul "ECigaretteDirect", a menţionat concluziile lui. "Cele mai izbitoare sunt cele care nu fac parte din familia alimentelor, ca scrumul de ţigară, creta sau polistirenul, care nu ar fi fost nici măcar gustate în alte condiţii.
Este interesant că toate au însă un gust particular şi care se distinge uşor, însă nu sunt recomandate pentru dieta obişnuită a celor care aşteaptă un copil"
, a spus el.
Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
22 Iunie 2012
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod